Insolaţie sau toxiinfecţie alimentară? Cum faci diferenţa?

.

Ce este toxiinfecţia alimentară şi de ce apare mai des vara?

Cu cât e mai cald afară, cu atât sunt mai frecvente problemele digestive, aşa că orice aliment aflat la o temperatură între 4 şi 60 de grade Celsius e un mediu propice dezvoltării microorganismelor de tot felul. De la salata de paste pe care ai uitat-o pe masă până la sandvişul cu şuncă, ardei şi un strop de maioneză, pe care ţi l-ai luat ca gustare în timpul unei drumeţii.

Cum eviţi toxiinfecţia alimentară

Sunt patru reguli de bază, pe care, dacă le respecţi cu sfinţenie, nu ai ce să păţeşti: găteşte, spală, răceşte şi separă! Dacă e nevoie de prelucrare termică atunci când găteşti, foloseşte un termometru pentru alimente, ca să te asiguri că acestea sunt coapte la interior; spală-te pe mâini cât mai des (sau foloseşte şerveţele ori soluţii dezinfectante când eşti într-un loc fără apă curentă); la picnic, transportă alimentele în recipiente izoterme şi, eventual, ia şi o pungă de gheaţă cu tine; şi, în al patrulea rând, ai grijă să nu amesteci ustensilele de bucătărie şi vesela folosite la tranşarea cărnii crude cu cele utilizate la alte alimente.
Citeşte şi Sănătate: Remedii naturiste care te scapă de boli grave!

Ce simptome ai când faci toxiinfecţie alimentară

Semnale de alarmă sunt cele la care te aştepţi în asemenea situaţii – crampe stomacale, vărsături, diaree, stare de rău general, ca şi cum ai fi răcit. Unele toxiinfecţii se instalează rapid, în două-trei ore, cu simptomatologie zomotoasă, altele apar chiar şi după o zi sau mai multe, aşa că e greu de identificat precis care aliment a fost cel buclucaş.

Cum tratezi toxiinfecţia alimentară

Cum le tratezi: e important să ţii minte că există câteva tulpini de microorganisme extrem de virulente, care pot pune viaţa în pericol, mai ales dacă afectează un copil, o persoană în vârstă sau pe cineva cu imunitatea scăzută. În principiu, e bine să te adresezi urgent unui medic dacă suspectezi o toxinfecţie, deoarece starea de sănătate a celui afectat se poate deteriora dramatic, rapid.
Sursa foto: Shutterstock

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton