Reflexoterapia grăbeşte vindecarea

De Unica.ro, pe

Te-ai săturat de medicamentele care tratează doar simptomele, fără a acţiona asupra cauzei bolii? Reflexoterapia poate fi soluţia problemelor tale de sănătate.
Reflexoterapia (presopunctura) este o ramură a reflexologiei, care se bazează pe teoria că fiecărui organ şi fiecărei părţi a corpului le corespunde un punct de referinţă, numit punct reflexogen. Zonele reflexogene sunt răspândite pe tot corpul, majoritatea fiind localizate la extremităţi, mai ales la nivelul picioarelor.

Metodă alternativă de tratament, practicată în Orient încă de acum câteva mii de ani, ea se realizează printr-o tehnică specială de stimulare prin masaj a punctelor reflexogene. Deşi capacitatea sa de vindecare nu a fost dovedită ştiinţific, practica a demonstrat că şedinţele de reflexoterapie dau rezultate bune în cazul unor afecţiuni gastrointestinale, hepatobiliare, renale, reumatice, cardiovasculare, osteoarticulare, endocrine, oftalmologice, ORL, ginecologice.

Cum acţionează reflexoterapia

Vechii terapeuţi chinezi considerau că energia vitală (Qi) circulă în organism prin intermediul unor meridiane. Dacă energia este blocată într-o anumită parte a corpului, acea parte nu mai primeşte suficientă energie şi se îmbolnăveşte.

Când punctele reflexogene sunt stimulate prin masaj, energia electrică proprie sistemului nervos începe să lucreze pentru a elimina blocajele apărute.
Ştiinţa modernă explică acţiunea reflexoterapiei prin bogăţia de terminaţii nervoase găsite în tălpi (peste 70.000), care, datorită faptului că sunt conectate prin măduva spinării cu toate părţile corpului, stimulează sistemul nervos să corecteze eventualele nefuncţionalităţi.

Ce avantaje prezintă acest tip de terapie

â–º Reflexoterapia tratează cauza bolii, nu simptomele.
â–º Nu are efecte adverse şi stimulează procesul de vindecare în mod natural.
â–ºNu necesită administrarea concomitentă de medicamente şi nu este toxică.
â–º Reflexoterapia scade senzaţia de durere prin stimularea eliminării de endorfine, analgezice naturale produse de corpul nostru.
â–º Îmbunătăţeşte starea generală a organismului, nu doar funcţiile unui organ afectat.
â–º Depistează afecţiunile într-un stadiu incipient, când nu există simptome foarte evidente.
â–º Îmbunătăţeşte circulaţia sangvină şi limfatică şi accelerează eliminarea toxinelor, nepermiţând acumularea lor în ficat, rinichi sau intestin.
â–º Facilitează distribuirea armonioasă a energiei vitale la nivelul organelor interne şi al sistemului nervos.
â–ºNu are restricţii de vârstă.

Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!