5 metode de relaxare

De Unica.ro, pe

Atunci când simţi că „eşti terminată”, s-a produs un dezechilibru, spun psihologii: ţi-ai solicitat prea mult intelectul în detrimentul corpului sau invers.
Iar ele au nevoie de armonie. Nici o problemă, sunt destule modalităţi de a le reechilibra – aşa că poţi să alegi după gustul tău, după dispoziţia de moment sau şi-şi. Apropo: nu o să îţi vorbim despre mersul la terasă cu prietenii, nici despre ieşirile la grătar, cu neamuri, căţel şi purcel. Pentru că ne-am gândit la ceasurile când vrei să fii singură cu tine şi să îţi reîncarci bateriile în linişte.

Fugi de acasă în mijlocul naturii

Dacă ai un petic de grădină, fă-ţi zilnic de lucru printre straturile de flori, printre arbori şi arbuşti şi ai mare grijă de gazon! Dacă nu ai grădină, fă-ţi drum, cât mai des, la pădure, la iarbă verde. Aer curat, cu iz de iarbă crudă, spectacolul unui boboc de floare care se deschide, scoarţa sănătoasă a unui copac sub palmele tale, foşnetul frunzelor… Zâmbeşti? Să ştii că nu e poezie, ci realitate probată de cercetători: natura are un efect extraordinar asupra noastră. Care este secretul

Aerul curat îţi oxigenează plămânii, deci sângele circulă mai vioi şi te simţi plină de energie şi cu mintea mai limpede – lecţia asta o ştii de la şcoală. Dar psihologii explică ce se întâmplă mai departe: când petrecem un timp în mijlocul naturii avem, desigur, o mare satisfacţie estetică şi, de aici – senzaţia de bine. Dar mai adânc, în subconştient, „lucrează” sentimentul că suntem şi o părticică din acest ansamblu plin de vitalitate, de forţă. Reconfortant, nu?

Ascultă muzică pe gustul tău!

Adolescenţii ascultă muzică la nesfârşit – de preferinţă, cu volumul dat la maximum. Ştiu ei ceva. Sau, dacă nu ştiu, simt: muzica îi ajută să se izoleze de lumea exterioară, să se concentreze şi să se relaxeze, totodată. Ce-ar fi să le „furi” reţeta? Fă „o baie” de muzică clasică (10-15 minute măcar) şi ai să vezi cum se evaporă tensiunea, stresul, toate sentimentele apăsătoare. Opera şi simfoniile nu sunt pe gustul tău? Alege-ţi alt gen – rock sau pop, dacă vrei o infuzie de energie, dance sau muzica uşoară a anilor ’70-’80 – ca să te bine dispună şi să îţi calmeze nervii, în acelaşi timp. În teorie, cam aşa acţionează diferitele genuri muzicale dar, în practică, ai să „ghiceşti” singură ce îţi face bine să asculţi, ca să îţi reîncarci bateriile.

Care este secretul

Clasicii spuneau că muzica îmblânzeşte moravurile, dar şi durerile. De unde până unde – au dovedit, în zilele noastre, studiile ştiinţifice: când te laşi purtată pe aripile muzicii, trupul tău secretă mai multe endorfine („moleculele fericirii”), inima îţi bate ritmic şi trupul tău devine mai rezistent la efort. Ce spuneam despre genuri: unele piese de jazz sporesc tonusul psihic şi fizic (te „ţin în priză”), iar o sonată pentru pian de Mozart poate dubla capacitatea de concentrare şi agerimea judecăţii. Ei, ţi-ai ales stilul?

Joacă-te cu un animal de companie

Vii de la serviciu. Nici nu apuci să intri pe uşă şi ei îţi fac o primire cu alai: latră (sau miaună) de mama focului, se gudură ori sar pe tine – după temperament şi după cum i-ai educat. Pe moment, îţi cam ieşi din sărite, îi cerţi şi… în secunda următoare îţi pare rău – „Se bucură, săracii, că am venit acasă, iar eu…” Schimbi foaia: îi mângâi, le vorbeşti, te uiţi în ochi lor inundaţi de fericire şi începi să te agiţi – să le dai să mănânce, să îi duci afară, măcar 15 minute. Dar te fură peisajul şi daţi o raită prin parc, vă jucaţi în iarbă. Minune! Nu mai eşti obosită, nervoasă, apatică! Ţi-ai reîncărcat bateriile…

Care este secretul

Studii ştiinţifice americane arată că, dacă avem un animal de companie, facem faţă mai bine celor mai grele încercări, suntem mai puternice psihic. Explicaţia stă în ritualurile obişnuite de tandreţe: e destul să mângâi, şase minute, un animal şi tensiunea îţi scade. Ba chiar simpla lui prezenţă te calmează, te relaxează. Şi reduce sensibil riscul de accidente cardiovasulare.

Visează în faţa vitrinelor. Apoi, treci la faptă!

Arată-mi o femeie căreia nu-i place să cutreiere prin magazine! Ai găsit-o? Mă rog, ai găsit excepţia care confirmă regula. Noi, femeile, ştim să transformăm în sărbătoare până şi o corvoadă familială, cum este completarea periodică a garde-robei soţului, a copiilor. Pentru că vedem partea bună a lucrurilor: să te plimbi printre raioane, studiind, admirând, ve-rificând calitatea, croiala, preţurile. Şi visând: cum am arăta noi în costumul ăsta, cum ar arăta copiii cu jeanşii ăia… Cu cât sunt mai piperate preţurile şi mai greu accesibile hainele, bijuteriile, cosmeticele sau electrocasnicele din vitrină, cu atât mai intens este visul. Iar la sfârşitul plimbării, chiar dacă nu am cumpărat nimic, ieşim din magazin mai înviorate. Ne-am deconectat, ne-am mai „clătit privirea”, cum se spune.

Care este secretul

Aşa făceai şi în copilărie, când mama ta te dezlipea cu greu din faţa vitrinelor cu păpuşi îmbrăcate în rochiţe de prinţese. Sau în costumul Nadiei Comăneci. Toată viaţa vei fi (ca orice femeie, fii convinsă!), în faţa vitrinelor, o fetiţă: vei visa şi totul ţi se va părea posibil. Va fi mereu una din marile tale plăceri şi te vei simţi mereu destinsă, întinerită. Este efectul bucuriilor simple, spontane, aşa cum le trăiai demult, în anii copilăriei. Bucuria ta este să îţi cumperi ce îţi doreşti, nu doar să visezi? Treci la faptă! Nu este obligatoriu să cheltuieşti averi, dacă nu le ai: ia-ţi ceva după bugetul tău, poate fi chiar un lucruşor simbolic – gestul contează. Şi endorfinele („moleculele fericirii”) vor lucra!

O baie relaxantă – şi eşti ca nouă!

În fiecare seară, înainte de culcare, fă o baie caldă. Cu sau fără (dar de preferinţă cu) săruri de baie, uleiuri esenţiale, plante aromate. Rupe, pentru tine, măcar un sfert de oră (cei ai casei or să se descurce şi singuri, precis, cu făcutul paturilor, găsitul pijamalelor etc.). Lasă-ţi trupul să plutească în apă. Închide ochii, alungă gândurile sâcâitoare. Osă ieşi din baie complet refăcută.

Care este secretul

În apă, corpul nostru „cântăreşte” doar a zecea parte din greutatea sa terestră. Îţi dai seama? Te eliberezi de „povara” a zeci de kilograme! Ce lux, să uiţi de corpul tău! Baia are însă efect benefic şi asupra psihicului tău: apa caldă acţionează asupra tonusului muscular, reducându-l şi această relaxare se repercutează şi asupra activităţii cerebrale – te linişteşti, visezi, aproape picoteşti…

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!