Mărirea sânilor cu grăsime proprie: fără cicatrici şi rezultate pe termen lung

De Unica.ro pe

Injectarea cu grăsime proprie a fost de-a lungul timpului un subiect extrem de discutat, existând încă de la început ideea că această este preţioasă şi nu trebuie irosită.
Iniţial toate metodele folosite raportau, fie că aceasta se reabsoarbe foarte repede sau este eliminată, fie că se aglomerează în zona în care a fost reinjectata sub formă de noduli (lipoame).
Date despre injectarea cu grăsime proprie au apărut pentru prima dată în anul 1640, iar prima comunicare ştiinţifică de acest gen a fost făcută în 1895 de către un medic din New York. O dată cu apariţia lipoaspiraţie tot mai mulţi specialişti au căutat să găsească o soluţie optimă în urma căreia grăsimea să poată fi transferată dintr-o parte în alta a organsimului în mod eficient şi cu rezultate durabile în timp.
În ultimii 2 ani dezbaterile, dar mai ales rezultatele multor ani de studii au permis extragerea unor concluzii legate de procedura ce ar trebui folosită în extragerea şi reinjectarea grăsimii proprii.
„Recoltarea grăsimii trebuie făcută fără ca aceasta să fie traumatizată, fiind excluse instrumente precum laserul, aparate cu vibraţii sau care folosesc ultrasunete. Pasul următor este acela al preparării prin tehnici speciale ce păstrează intact potenţialul de supravieţuire al celulelor cu până la 70%. Pasul final este cel al reinjectarii cu ajutorul unor instrumente şi proceduri speciale ce garantează rezultate durabile în timp şi aici mă refer la ani de zile. Fesele, sânii sau faţa capătă o formă nouă şi implicit îmbunătăţită ce se menţine”, a declarat chirurgul estetician Călin Doboş.

Fără cicatrici la nivelul bustului

Prima condiţie în demararea procedurii de reinjectare a propriei grăsimi este determinată de necesitatea existenţei unei zone donatoare pe abdomen, talie, coapse. Intervenţia presupune două etape: prima este cea de recoltare a grăsimii din zone donatoare, iar a doua cea de injectare în sâni.
„De când s-a standardizat tehnica injectării, se pot injecta cantităţi mai mari de grăsime inclusiv în sân. La nevoie tehnica se poate repeta după câteva luni. Metoda de mărire a sânilor cu propria grăsime se face sub anestezie generală. În cazul acestei intervenţii NU există cicatrici ci doar câteva mici înţepături care dispar foarte repede.”, precizează chirurgul estetician.
Principalul avantaj al acestei proceduri îl constituie folosirea unor celule vii din propriul organism, exculuzandu-se astfel injectatea unor substanţe străine în organism şi deci eliminarea riscul de respingere a substanţei, de unde şi mărirea sânilor în mod natural.
Recuperarea după operaţie este condiţionată de suprafaţa asupra căreia s-a intervenit, durerea apărută fiind similară cu febra musculară. Însă, in majoritatea cazurilor aceasta cedează cu ajutorul calmantelor obişnuite, după 2-3 zile de la intervenţie.
Preţul unei intervenţii variază în funcţie de aria de lipoaspiraţie. De exemplu în cazul unei lipoaspiratii de talie (de sub sâni până la pubis – în faţă, şi de la sutien până la fese – în spate) împreună cu o lipoaspiraţie de coapse (intern, extern) plus reinjectarea în fese şi sâni poate ajunge la preţul de 2200 euro. Acesta include corsetul, controale periodice, internarea, pansamentele.
Foto: PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro