Hormonii din alimente: Vezi cum te afectează!

De Libertatea pentru femei, pe

Controversele legate de hormonii folosiţi în industria alimentară sunt numeroase. Însă medicul specialist în boli metabolice şi de nutriţie Ciprian Constantin spune: „Există, într-adevăr o cercetare asiduă a prezenţei hormonilor în alimentele de origine animală.
Trebuie însă ştiut faptul că folosirea unor astfel de substanţe e interzisă pentru creşterea producţiei de carne. Unele substanţe folosite (sintetice, în general, cum ar fi anumite categorii de steroli), care se aseamănă mult cu hormonii organismului uman, se pot absorbi prin mucoasa digestivă. Puiul organic şi carnea organică, în general, par a fi alegerea ideală dacă dorim să fim siguri că producătorul nu foloseşte astfel de substanţe pentru îmbunătăţirea şi ameliorarea creşterii animalelor”.

► Mâncarea îngraşă, nu hormonii

Aceşti hormoni, dacă există ca sursă în alimentaţie, sunt periculoşi, influenţând echilibrul normal al organismului cu apariţia unor anomalii, mai ales la copii, de tip: pubertate precoce, pubertate tardivă, ginecomastie (creşterea sâ­nilor la băieţi/bărbaţi). Unele dintre aceste anomalii sunt date şi de obezitatea indusă printr-un aport mare de alimente, deci un meniu hipercaloric.
Când sunt hormonii periculoşi şi care sunt „limitele normale”? Ei bine, răspunsul este: „Nu există limite normale. Nu ar trebui să existe în alimentaţie, în mod regulat. Sunt totuşi prezenţi sub forme asemănătoare sau uneori ca elemente care influenţează echilibrul hormonal: compuşi steroidieni (estrona, estradiol, colesterol), compuşi medicamentoşi, pesticide organoclorurate (POC) şi disruptori endocrini (PCB)”, spune specialistul. Dar ceea ce poate nu mulţi sunt conştienţi, în ciuda credinţei că hormonii din alimentele de pe piaţă predispun la îngrăşare, este că „la îngrăşare predispune mai ales aportul mult mai mare de calorii, faţă de necesarul zilnic”, ne asigură medicul.
Activează-ţi hormonii de slăbit!

► Fructele şi legumele sunt sigure

E recomandat consumul de carne din comerţ sau ar trebui mers doar pe varianta „de la ţărani”? La această întrebare, dr. Constantin spune că nu are cunoştinţă ca în România să se fi făcut teste, în mod regulat, asupra componenţei cărnii. Există doar echipe de cercetare care o fac la scară mică, experimental. „Nu cred că un producător se expune prin folosirea unor substanţe interzise. Ideal ar fi ca oamenii să consume alimente a căror origine o cunosc sau care e garantată”. În plus, cu fructele şi legumele nu sunt dubii ne spune medicul: „Acestea nu conţin hormoni”.
Noi terapii cu hormoni din natură

BINE DE ŞTIUT!

► Prelucrarea termică a alimentelor, adică prin fierbere, frigere etc., înlătură multe dintre neajunsurile date de prezenţa unor hormoni proteici/lipidici ajunşi mai ales accidental în aliment.
► La nivelul mucoasei linguale, care este subţire şi bogat vascularizată, se realizează absorbţia rapidă a unor substanţe, în special hidrosolubile.
► Mucoasa intestinală este în mod fiziologic adaptată pentru absorbţie datorită suprafeţei mari şi a prezenţei a numeroase vase sanguine şi limfatice. La acest segment al tubului digestiv se face absorbţia atât a substanţelor hidrosolubile, cât şi liposolubile.
► Căutarea într-o bază de date (PUBMED) a articolelor după cuvintele steroli – carne de vită, steroli – carne de pui, hormon – carne de vită,  hormon – carne de pui a avut ca rezultate între 130-700 de articole.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!