Ce trebuie sa ştii despre menstruaţie vara aceasta

De Erika Chivu pe

Poţi să înoţi când eşti la menstruaţie? Poţi să mergi în excursii pe munte? Cum îţi influenţează căldura ciclul menstrual. Află răspunsurile la aceste întrebări, dar şi la altele.

Pot să intru în mare sau piscină dacă sunt la menstruaţie?

Dacă ţi-ai programat un concediu la mare sau o zi la piscină, nu trebuie să anulezi totul doar fiindcă s-a nimerit în perioada aceea a lunii. Atâta timp cât nu ai dureri sau o stare neplăcută, nimic nu te împiedică să te bucuri de vacanţă, inclusiv de înot. Foloseşte un tampon intern şi ai grijă să-l schimbi odată la câteva ore. Dacă este introdus corect, tamponul nu intră în contact cu apa din piscină.

Am voie să fac efort fizic în timpul menstruaţiei?

Nici înotul, nici drumeţiile şi nici alte tipuri de efort fizic nu sunt interzise în timpul menstruaţiei. Atâta timp cât te simţi bine din punct de vedere fizic, poţi face orice doreşti. De fapt, chiar e indicat să fii activă pentru că acest lucru ţine sub control crampele menstruale.

Mi se dereglează ciclul din cauza căldurii?

 
Căldura nu îţi influenţează ciclul menstrual, deşi ar putea înrăutăţi simptomele – crampe, balonare, etc. – pentru simplul fapt că este inconfortabilă şi îţi produce un stres în plus. Dacă ţi-a întârziat menstruaţia sau nu a venit deloc într-o lună, nu poţi da vina pe căldură şi va trebui să cauţi adevăratele motive cu ajutorul unui medic.

Dacă stau desculţă am crampe mai puternice?

Probabil ţi s-a spus nu o dată că durerile menstruale sunt mai mari dacă mănânci ceva rece sau stai în picioarele goale. Ei bine, nu există nicio legătură între crampe şi îngheţata pe care ai mâncat-o. Crampele menstruale sunt determinate hormonal şi nimic din ce faci nu ar putea să le schimbe intensitatea.

Urşii atacă femeile aflate la menstruaţie?

Poate ca pare amuzant, dar în zonele populate de aceste animale aşa se crede încă din anii ’60, cand doua turiste americane aflate la menstruatie au fost ucise de ursi. Nu se ştie nici azi dacă animalele de pradă simt mirosul sângelui menstrual sau nu pentru că studiile efectuate s-au contrazis unul pe altul.

Totuşi, cei mai mulţi biologi susţin că urşii nu reacţionează în niciun fel la mirosul sângelui. Iar dacă îţi petreci vacanţa într-un loc exotic, nu-ţi face griji din cauza rechinilor. Se pare că nici ei nu sunt atraşi de lichidul menstrual.

Ca să fii sigură că nu păţeşti nimic când mergi pe munte foloseşte un tampon intern, aşa încât sângele menstrual să rămână în interiorul corpului şi ai grijă unde ţii tampoanele folosite.

Foto: Shutterstock

Prințul Louis împlinește un an. Ce fotografii au publicat Ducii de Cambridge

Prințul Louis împlinește un an. Ce fotografii au publicat Ducii de Cambridge