Cum îți păstrezi dantura sănătoasă pe termen lung

De Dana-Ruxandra Panghe, pe

Cercetările sugerează că problemele dentare pot duce la multe afecţiuni, putând crește inclusiv riscul de boli de inimă, de aceea e foarte important să îți îngrijești dantura corect și să cunoști metodele de prevenție. Iată de ce trebuie să ții cont:

Citește și: Cum îl înveți pe cel mic de ce este important să se spele pe dinți.

  1. Copiii trebuie să-şi îngrijească dinții cât mai devreme. Unul din patru copii dezvoltă semne ale cariilor dentare înainte de a începe şcoala, avertizează dr. Andra Custură. Îngrijirea dentară ar trebui să înceapă imediat ce apare primul dinte al unui copil, de obicei în jurul vârstei de şase luni. Primii dinţi ai copilului pot fi curăţaţi cu periuţe de dinţi speciale, cu peri extrem de moi şi cu pastă de dinţi pentru copii.
  2. 3. Folosește suficient – dar nu prea mult – fluor. Cel mai important element în domeniul sănătăţii orale este fluorul, care întăreşte smalțul, făcându-l mai puţin predispus să se descompună. În cazul în care apa nu este fluorurată, discută cu medicul specialist stomatolog, care ar putea sugera punerea unei aplicaţii de fluor pe dinţi.
  3. Periază dinţii de două ori pe zi şi folosește aţa dentară zilnic. Bolile gingiilor şi apariţia cariilor dentare rămân probleme majore – şi nu doar pentru persoanele în vârstă.
  4. Clătește-ți sau mestecă guma fără zahăr după mese. Clătirea gurii cu o soluţie antibacteriană poate ajuta la prevenirea problemelor dentare. Și guma de mestecat fără zahăr după o masă poate proteja prin creşterea fluxului de salivă, care elimină în mod natural bacteriile şi neutralizează acidul, adaugă specialistul.
  5.  Nu fuma. Petele de tutun afectează dinții şi cresc semnificativ riscul de boli ale gingiilor şi a cancerului oral.
  6. Mănâncă sănătos. O dietă bine echilibrată de alimente integrale – inclusiv nuci, fructe, legume şi produse lactate – va furniza toate substanţele nutritive de care ai nevoie. Unii cercetători cred că omega-3 poate reduce, de asemenea, inflamaţia.
  7. Evită alimentele care conţin zahăr. Atunci când bacteriile din gură descompun zaharuri simple, ele produc acizi care pot eroda smaltul dinţilor, deschizând calea spre degradare. Dinţii cariaţi pot fi înlocuiţi cu succes cu ajutorul unor servicii de implantologie sau prin diverse alte procedeuri stomatologice.
  8. Mergi la control periodic. Cei mai mulţi experţi recomandă un control stomatologic la fiecare șase luni.

Foto: 123rf

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!