Toată lumea ştie că dacă nu fierbi bine fasolea boabe sau dacă exagerezi cu salata de varză o să ai ceva…volum în intestine. Ca să eviţi gazele şi situaţiile neplăcute cu balonare şi dureri de burtă, trebuie să ştii cum să prepari alimentele care au această tendinţă. Află cum să mănânci 5 alimente care te balonează ca să nu ai probleme cu gazele.
Fasolea boabe, în topul alimentelor care te balonează
Zgomotele intestinale, crampele şi distensia propriu-zisă a abdomenului sunt generate numai în parte de „plimbarea” gazelor prin intestin. La apariţia acestora mai contribuie şi contractilitatea tubului digestiv, plus sensibilitatea fiecăruia în parte la unele alimente.
Pentru prevenirea acestor manifestări, gastro-enterologii recomandă să respecţi un orar regulat al meselor, să încerci să stai la masă într-o atmosferă calmă, să mănânci încet şi să mesteci bine, aşezată pe scaun, şi nu în picioare.
În privinţa preparării alimentelor, ar fi bine să optezi pentru feluri gătite la abur, la cuptor sau la grătar şi să eviţi mâncărurile care presupun o digestie dificilă (grăsimi animale, friptură în sânge, sosuri grele, afumături, alimente picante).
Chiar şi în cazul legumelor, sunt unele pe care e bine să le eviţi dacă ştii că te balonezi cu uşurinţă, de exemplu boabele de fasole, care conţin multă celuloză şi care fermentează în intestin.
Sursa foto: Shutterstock
Citeşte mai departe şi vezi şi alte patru alimente care te balonează şi află cum să le prepari ca să nu ai probleme gazoase, pe pagina următoare!