Afrodiziacele din farfurie

De Unica.ro pe

Condimentează-ţi viaţa sexuală cu ajutorul câtorva „trucuri” naturale
În marea bucătărie a naturii, există câteva alimente cu puteri magice. Acestea fac mai mult decât să-ţi potolească foamea, pentru că dau aripi iubirii tale.
Afrodiziacele sunt substanţele care stimulează impulsurile sexuale prin intermediul simţului olfactiv sau gustativ şi vizual.

De ce dispare apetitul sexual

â–º stresul, oboseala, carenţele alimentare pot determina un nivel scăzut al testosteronului;
â–º la femei, un dezechilibru între estrogen şi progesteron poate fi cauza unui apetit sexual scăzut;
â–º diverse boli şi tratamentele asociate.

Alimente cu rol de Cupidon

Fiecare fel de mâncare acţionează, în funcţie de substanţele nutritive pe care le conţine, în mod diferit asupra psihicului nostru. Unele pot inhiba dorinţa sexuală, iar altele, dimpotrivă, pot determina creşterea secreţiei de „hormoni ai fericirii” (endorfine), stimulând astfel apetitul sexual. Organismul uman are un mod propriu de a reacţiona la efectul afrodiziac al alimentelor. De aceea, pentru a ne bucura de efectul maxim al afrodiziacelor, ideal ar fi să descoperim şi apoi să alegem exact acele alimente care ni se potrivesc.
â–º Ciocolata este un afrodiziac recunoscut. Conţinutul crescut de cafeină ridică nivelul energiei emoţionale, iar feniletilenamina, care se găseşte în boabele de cacao, măreşte libidoul şi potenţa.
â–º Măslinele verzi se presupune că măresc virilitatea, iar cele negre se pare că stimulează dorinţa femeilor.
â–º Morcovii au puteri afrodiziace când sunt consumaţi cruzi. Orientalii au descoperit de mult că uleiul volatil obţinut din rădăcina morcovului este un puternic afrodiziac.
â–º Ardeiul iute, consumat ca atare, intensifică fluxul sanguin şi, implicit, bătăile inimii.
â–º Sparanghelul este o plantă cu conţinut bogat în potasiu, fosfor, calciu şi vitamina E, care stimulează secreţia hormonală şi nivelul energetic al organismului.

Alte afrodiziace la îndemână

Roşiile, ceapa roşie, cireşele şi murele, strugurii, ţelina, năutul, usturoiul, căpşunele, icrele, merele, laptele de capră, nucile, ciupercile, bananele,
smochinele proaspete, vinul roşu.

Apiterapie

Ceaiul de hrean cu miere este un remediu miraculos în cazul impotenţei şi frigidităţii. Frunzele şi florile de hrean proaspete (50 g) se spală şi se lasă la uscat. 25 g se pun într-un vas cu 200 ml de apă, se acoperă cu capac şi se fierb 5 minute. Se lasă să se răcească, apoi se strecoară. Se adaugă câte 50 g de miere la 100 ml de lichid şi se amestecă până la omogenizarea completă. Se administrează câte trei linguri pe zi, după mesele principale. Cura poate fi ţinută timp de două săptămâni pe lună, trei luni la rând.
Polenul este un aliment-medicament cu efect rapid de revigorare şi de lungă durată. În cazurile de scădere a apetitului sexual pe fond de stres sau de oboseală, polenul acţionează eficient după numai 2 săptămâni de tratament. Astfel, timp de 14 zile se vor lua pe stomacul gol câte 15-20 g granule, în 1-2 prize. Dacă rezultatele întârzie să apară, tratamentul poate fi prelungit până la 3 luni, polenul neavând contraindicaţii. Persoanele alergice vor râşni polenul şi îl vor amesteca cu miere. Polenul este foarte bun şi pentru tratarea bolilor vasculare, care au ca efect irigarea insuficientă a zonei pelviene şi, implicit, cu timpul, instalarea impotenţei.

Excesul alimentar are efect antiafrodiziac

Nu există dovezi ştiinţifice conform cărora alimentele cu calităţi afrodiziace ar avea rezultate în vindecarea diverselor tipuri de disfuncţii sexuale. Dimpotrivă, consumul exagerat de mâncare şi de băutură este o cale sigură de stingere a dorinţei şi de micşorare a performanţelor sexuale.

Foto: Hepta

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro