Află totul despre chirurgia estetică a zonei genitale!

De PR pe

Chirurgia intimă este o metodă din ce în ce mai folosită de femeile din prezent care nu sunt mulţumite dintr-un punct de vedere sau altul de aspectul zonei lor genitale.
Medicul specialist în chirurgie plastică, Călin Doboş, a constatat acest lucru în urma experienţei sale de peste 10 ani.
“Femeile caută să rezolve, de cele mai multe ori, prin acest tip de intervenţii, probleme legate de micşorarea labiilor mici (care sunt prea mari şi se văd prin slip), clitoroplastie (care duce la creşterea intensităţii plăcerii), injectarea labiilor mari în momentul în care au devenit atrofice şi nu mai au tonus, injectarea cu acid hialuronic în punctul G (procedeu care sporeste de asemenea plăcerea), himenoplastia şi nu în ultimul rând, rejuvenarea vaginală care presupune micsorarea vaginului pentru cresterea placerii pentru ambii parteneri de sex. Cele mai cerute operaţii pentru sporirea plăcerii sexuale sunt cele de clitoroplastie, care dezveleste mai bine organul clitoridian, expunându-l atingerii, strâmtarea vaginului prin metodă chirurgicală şi injectarea punctului G”, afirmă dr. Dobos.

Rejuvenarea vaginală cu laser

Rejuvenarea vaginală poate fi realizată cu laser sau chirurgical. Diferenţa majoră dintre cele doua ţine de durata efectului. Procedura cu laser are un efect temporar, de 1-2 ani, în timp ce procedura realizată chirurgical are efecte permanente.
Călin Doboş precizează: “arsura provocată de laserele cu care se efectuează acest procedeu are două efecte: vindecarea zonei determinate prin ardere şi o uşoară scurtare a fibrelor din piele determinate de căldura degajată”. Strâmtarea vaginului este un alt rezultat, dat de arderea mucoasei pe o adâncime de câţiva microni.

Care este impactul?

Impactul chirurgiei intime se poate traduce în funcţie de două aspecte foarte importante: creşterea intensităţii plăcerii şi a mulţumirii de sine.
Pe lângă acestea, Călin Doboş explică: “prin chirurgia intimă se pot trata şi anumite disfuncţii sexuale, cum ar fi frigiditatea la femei, prin clitoroplastie şi injectarea punctului G”.
Restricţiile pe care le implică acest tip de intervenţii sunt minore, pentru femei recomandându-se o pauză de o lună până se stabilizează rezultatul. În ciuda aparenţelor, operaţiile sunt uşor de suportat şi în anumite cazuri nici nu necesită anestezie generală. Durerea este aproape inexistentă şi unele paciente pot merge chiar şi la serviciu în urmatoarea zi. Rata complicaţiilor ginecologice care apar după astfel de intervenţii este în general aproape de zero, cu condiţia să fie foarte atent făcute, iar problemele care pot apărea sunt legate de întarzierea vindecării, care într-un final tot se produce.
Costurile pe care le implică operaţiile de chirurgie intimă pentru femei variază între 200 şi 1500 de euro,  preţurile incluzând  (acolo unde e cazul) implanturi sau materiale de injectare, anestezie generală, internare,  corset, controale, pansamente.
Foto: Thinkstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro