Premiile SAG 2012: cele mai frumoase rochii ale vedetelor

De Diana Sorescu pe

Aseară a fost agitaţie mare în Los Angeles! Decernarea premiilor SAG 2012 a adunat pe covorul roşu celebrităţi de calibru, iar rochiile purtate de dive au fost pe măsura evenimentului.

Rochii superbe la SAG 2012

Trebuie să o felicit pe Angelina Jolie pentru că reuşeşte de fiecare dată să facă rochiile negre să arate glamour, niciodată plictisitor. Diva a ales pentru SAG o creaţie Jenny Packham, o rochie maxi uşor peliculizată, drapată, pe care a condimentat-o cu cercei vintage aurii şi un machiaj smoky cu khol, totul pentru o apariţie exotică şi sexy.
Vreţi definiţia eleganţei? Priviţi-o pe Natalie Portman! Actriţa a strălucit într-o rochie fluidă culoarea cafelei, cu detaliu bufant pe corset. Creaţia Giambattista Valli s-a combinat de minune cu cerceii cu rubine şi clutch-ul pudrat cu cristale.
Premiile SAG 2012: cele mai frumoase rochii ale vedetelor

Sofia Vergara transformă orice rochie sirenă într-o capodoperă! Actriţa a mizat la SAG pe o creaţie culoarea zmeurei de la Marchesa, pe care a mixat-o cu bijuterii luxoase, cu pietre roz, şi un clutch snake skin în tonuri de bleu şi mov.
Emily Blunt a stârnit admiraţia tuturor într-o rochide verde jad din şifon, cu detaliu pe un umăr.
Premiile SAG 2012: cele mai frumoase rochii ale vedetelor

Amber Heard a fost superbă într-o rochie, neagră, cu decupaje, de la Zac Posen. Frumoasa blondă a ales să combine creaţia cu bijuterii de aur cu diamante şi o coafură înaltă. Ce siluetă perfectă!
Emma Stone a mizat pe Alexander McQueen la SAG şi bine a făcut! Rochia midi, clutch-ul cu pene şi pantofii sunt toate customizate special pentru actriţă!
Premiile SAG 2012: cele mai frumoase rochii ale vedetelor

Personal, consider că rochia Givenchy Haute Couture aleasă de Zoe Saldana este superbă! Vorbim de o creaţie-statement, un joc inspirat de broderie, transparenţă şi material peliculizat, ornat cu un colier din cristale strălucitoare.
Să îl felicite cineva pe stilistul lui Kelly Osbourne, sau pe ea direct, dacă decizia de a purta Badgley Mischka la SAG a fost a ei! Rochia statuară, decorată cu epoleţi din mărgele şi centură frânghie, îi avantajează silueta.
Premiile SAG 2012: cele mai frumoase rochii ale vedetelor

Tu ce părere ai? Cine a purtat cea mai frumoasă rochie?
Foto: Hepta, Northfoto

Ce au furat CRBL și Oase la Asia Express. VIDEO exclusiv

Ce au furat CRBL și Oase la Asia Express. VIDEO exclusiv