Aseară, într-un cadru select, revista Elle a celebrat 15 ani de existenţă printr-un eveniment fastuos: gala Elle Style Awards 2012. Vedetele au păşit pe covorul roşu în ţinute fabuloase, respectând dress code-ul petrecerii: sexy, stylish, spirited!
Ţinute superbe la Elle Style Awards 2012
Aseară, la Palatul Parlamentului, s-a dat ora exactă în fashion! Vedete de calibru au luat parte la celebrarea a 15 ani de existenţă a revistei Elle România, iar ţinutele pe care le-au abordat au fost pur şi simplu fabuloase!
Direcţia generală din punct de vedere cromatic a fost negrul, o opţiune clasică, dar luxoasă şi eleganţă.
Simpatica Inna, premiată pentru Best female music artist, a mizat pe o rochie mini, asimetrică, din dantelă senzuală. Cerceii cu pietre smarald au condimentat perfect ţinuta, la fel clutch-ul hexagonal. Amalia Năstase a fost inspirată şi a abordat un look retro-senzual a la Dita Von Teese, care a prins-o de minune! Salopeta cu peplum, buline şi jocuri de transparenţă a scos la iveală o Amalia extrem de sexy!
Rochie maxi din catifea, diamante şi un zâmbet cuceritor. Pur şi simplu Antonia! Citeşte continuarea în pagina următoare!
Ţinute superbe la Elle Style Awards 2012
Andreea Raicu a fost o apariţie răvăşitoare într-o salopetă din catifea neagră. Decolteul adânc şi pantofii aurii au dat acea notă finală perfectă. Malvina a purtat o rochie cu corset din dantelă fină, iar designerul Maria Lucia Hohan a făcut furori într-o creaţie ce îi poartă semnătura, cu decupaje sexy în talie. Care este ţinuta ta preferată?