Cum să porţi rochiile în stilul anilor ’50

.
Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Îţi aminteşti de rochia purtată de Jennifer Grey în ultimele scene din „Dirty Dancing” sau de creaţia superbă cu care a apărut Audrey Hepburn la Oscar în 1954?
Aceste rochii foarte feminine şi delicate revin la modă, încet, încet, datorită unor vedete precum Dita Von Teese sau Michelle Obama, care le poartă cu fiecare ocazie.

Acest model de rochie a apărut la sfârşitul anilor ’40, când Christian Dior a propus un nou look, mult mai feminin decat ceea ce se purta în acel moment.

Decolteul decent pune în evidenţă un gât subţire şi umeri delicaţi, topul este mulat pe bust, iar talie e bine definită şi pare foarte subţire în contrast cu fusta amplă şi bogată.

Look-ul a fost rapid adoptat de femei, care purtau ziua imprimeuri variate, de la dungi, buline până la desene abstracte sau florale, iar seara, la dans, alegeau culori romantice şi materiale fine.

Cum să porţi rochiile în stilul anilor '50

Cum poartă vedetele rochia anilor ‘50

Vedetele de astazi adora croiala simplă şi feminină a acestor rochiilor inspirate din moda anilor ’50, rochii care le fac să se simtă ca nişte adolescente în seara balului. Nicole Kidman poartă o rochie verde ce contrastează plăcut cu părul ei roşcat şi îi pune în valoare talia fină. Look-ul e completat de bucle retro şi un ruj roşu. Acelaşi lucru şi la Dita Von Teese, care iubeşte rochiile retro pentru aspectul pin-up pe care i-l conferă.

Cum să porţi rochiile în stilul anilor '50

Însă cea mai cunoscută iubitoare de rochii în stilul anilor ’50 este Michelle Obama care a apărut de nenumărate ori în piese cu partea de sus mulată şi fusta amplă.

Iar adevărul este că se potrivesc de minune siluetei sale, chiar dacă nu are talia subţire a lui Nicole Kidman sau Carey Mulligan.

Cum să porţi rochiile în stilul anilor '50

Citeşte continuarea în pagina următoare!

Cum poţi să porţi şi tu rochia anilor ‘50

O rochie cu această croială nu ar trebui să-ţi lipsească din garderobă pentru că este foarte uşor de asortat, foarte feminină şi poate fi baza outfitului perfect pentru orice ocazie.

Poart-o cu bucle retro sau pur şi simplu cu părul pieptănat pe un umăr. Nu insista cu machiajul în zona ochilor. În schimb, alege un roşu intens pentru buze. Desigur, ai nevoie şi de accesorii retro sau cel puţin de un plic simplu asortat.

Cum să porţi rochiile în stilul anilor '50

1. Rochie, 49,90 lire, asos.com
2. Rochie Sweet Ballerina, 200 lei, breslo.ro
3. Rochie, 40 lire, asos.com

Poartă pantofi cu toc mic şi vârf ascuţit sau, dacă eşti invitată la dans, optează pentru balerini simpli şi comozi.

Cum să porţi rochiile în stilul anilor '50

1. Ochelari de soare Tom Ford, 440 lei, fashionup.ro
2. Plic Sepala, 200 lei, fashionup.ro
3. Pantofi Bata, 115 lei, fashionup.ro
4. Pantofi Eden Shoes, 111,99 lei, fashionup.ro

Foto: Northfoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton