Nu vorbim despre rochii de seară sau clutch-uri strălucitoare, ci despre haine practice, de care avem nevoie zi de zi și care ne pun pe toate în impas uneori.
Ca femeie, cu siguranță ți s-a întâmplat (nu o dată) să petreci zeci de minute în fața dulapului larg deschis indecisă și în căutarea unei ținute de zi pentru birou sau a unei ținute pentru o întâlnire importantă. Adesea un astfel de scenariu se termină făcând o alegere de care nu suntem mulțumite și ieșind pe ușă în fugă pentru că suntem în întârziere. Tocmai de aceea am făcut pentru tine o listă cu 5 elemente care te vor ajuta să ieși din impas în fiecare dimineață.
Pardesiul cu o croială dreaptă
Pardesiul cu un cordon în talie și croială dreaptă este potrivit pentru orice tip de outfit. Îl poți purta cu ghete sau cu cizme elegante, cu fustă, rochie sau jeanși. Alege o nuanță care să se asorteze ușor cu altă culoare – nude, bej, negru.
Elementul practic, ce te scoate din impas indiferent ce tip de ținută alegi
Iarna, devine o adevărată provocarea găsirea unei genți care să se potrivească la hainele groase, dar care să fie și feminină și elegantă. Una dintre aceste genti de umar este exact ce ai nevoie pentru a nu mai schimba niciodată poșeta de la o zi la alta. Se potrivesc cu ușurință cu orice ținută și în orice împrejurare și nu va mai trebui să o înlocuiești prea curând.
Cizmele lungi, ușor de purtat și cu fustă, și cu pantaloni
Iarna, cizmele lungi sunt o adevărată binecuvântare, pentru că te protejează de frig și de apă, dar și pentru că se pot purta cu ușurință atât la fustă și rochii tricotate, cât și la pantaloni. Anul acesta este cu certitudine anul lor, așa că merită un loc în garderoba ta. Îți recomandăm să optezi pentru o pereche neagră, mai ușor de asortat decât alte nuanțe. În plus, negrul este o culoare versatilă, care poate fi purtată și la un interviu, dar și la o ieșire la film cu fetele.
Helanca, o piesă simplă, în tendințe și ușor de combinat cu orice elemente
Sezonul acesta helanca a fost în preferințele stiliștilor și ar putea să se încadreze cu ușurință și în preferințele tale! Având câteva astfel de bluze în dulap, poți avea câte o variantă practică, elegantă, dar și călduroasă pentru fiecare zi. E în mod cert un element care te scoate oricând din impas și arată bine în orice combinație.
Jeanșii negri, conici, niciodată demodați
Pantalonii office care acum câteva sezoane erau singura recomandare pentru outfiturile de birou au devenit ușor desueți, însă jeanșii negri conici sunt perfecți și pentru a merge la lucru, dar și pentru alte împrejurări. Într-o dimineață în care nu mai știi ce să mai porți, reprezintă o rezolvare rapidă, dar și stylish, la care se vor potrivi de minune și cămăși, pulovere groase sau chiar și bluze elegante. Jeanșii negri nu se vor demoda prea curând, așa că sigur nu vor fi niciodată în plus în garderoba ta.
În final, merită să-ți reamintim că în perioada asta sunt reduceri substanțiale, așa că poți să faci toate achizițiile de mai sus la jumătate de preț față de cât ai fi cheltuit în mod normal. Deci? Tu ai toate elementele enumerata de noi?