Cum te machiezi de Revelion. Sfaturi pentru machiajul de Revelion!

De Adina Zamfir, pe

Pregătește farduri irizate și glossuri spectaculoase ca să te machiezi de Revelion, un strop de sclipici pe decolteu și farduri de obraz cu nuanțe calde. Ține cont de culoarea ținutei, dar și de culoarea ochilor tăi și alege stilul potrivit pentru machiajul de Revelion.

Petrecerea de Anul Nou trebuie să fie spectaculoasă și strălucitoare! La fel și tu! Iată cele mai bune sfaturi să te machiezi de Revelion ca o vedetă, fără să te mai duci la salon. Ține cont de fiecare pas și exersează de două ori înainte să te machiezi singură pentru petrecerea de Anul Nou.

Pregătiri în avans pentru un ten delicat

Cum te machiezi de Revelion. Sfaturi pentru machiajul de Revelion!

Machiajul de Revelion este un machiaj de petrecere, cu irizații și un strop de sclipici care scoate în evidență pielea obosită și dezhidratată. De aceea, cu două, trei zile în avans trebuie să îți pregătești tenul, să fie moale și catifelat.

Masca nutritivă

Folosește o mască pe bază de fructe și iaurt sau pe bază de ou și miere cu două zile înainte de Revelion. Iată mai multe propuneri de măști de ten pe care le poți face singură în câteva minute.

Dacă este necesar, aplică și un plasture special pentru a scoate punctele negre.

Serum și cremă nutritivă

După ce tenul este curățat și destins, aplică un serum pentru hidratare și apoi o cremă nutritivă care va menține pielea moale și fină pentru machiajul tău special.

Serumul hrănește tenul în profunzime, iar crema nutritivă sau crema hidratantă pentru care o folosești în mod curent te va ajuta să ai un ten mai odihnit.  

Cu aceste îngrijiri de bază, pielea va fi mai frumoasă, iar chipul tău va fi mai luminos și mai destins.

Folosește și un serum pentru estomparea ridurilor fine, dacă este necesar!

Lapte de corp pentru decolteu și umeri

Oricât de bine te-ai ocupa de chipul tău, nu neglija pielea de pe umeri și decolteu, mai ales dacă ai o ținută elegantă și decoltată. Folosește un lapte de corp hrănitor să ai pielea catifelată și o cremă cu ușoare irizații strălucitoare, care va da o lumină diafană umerilor tăi.

Baza pentru machiajul de Revelion

Machiajul, mai ales fardurile luminoase și strălucitoare, vor fi mult mai bine puse în evidență pe un ten curat, îngrijit și hidratat, fără zone uscate sau coșuri.

Înainte de machiajul propriu zis, este bine să folosești câteva produse de bază care fixează fardurile și care hidratează pielea.

  1. Curăță tenul cu apă termală
  2. Aplică un strat subțire de cremă hidratantă și masează ușor
  3. Aplică un strat fin de primerla 10 minute după crema hidratantă. Primerul netezește pielea, ascunde roșeața, micile iritații, micile pete pigmentare și formează un strat aderent pentru fondul de ten și pentru farduri.  
  4. Aplică fondul tău de ten obișnuit pentru a estompa petele sau roșeața.
  5. Aplică un corector sau iluminator dacă ai cearcăne, pete sau riduri mai adânci la baza ochilor.
  6. Masează buzele cu miere apoi aplică o cremă nutritivă, să fie cât mai fine, moi și netede.

Cum să te machiezi de Revelion

Tutorial. Machiaj superb de Revelion

Chipul tău trebuie să fie cât mai destins și luminos, iar acest efect îl obții cu farduri irizate, în culori calde, pătrunzătoare, conturate cu tușe de negru, violet sau albastru. Nu uita de auriu sau argintiu, pentru că acestea sunt tușe esențiale pentru un machiaj de petrecere.

Ține cont de faptul că machiajul poate fi mai sclipitor, dacă porți bijuterii fine și haine mai elegante. Dar trebuie să alegi farduri cu irizații mai stinse, dacă ai bijuterii mari, strălucitoare sau ținute cu paiete.

Fondul de ten

Fie că este machiaj de zi sau machiaj de seară, fondul de ten trebuie să fie ales în funcție de tonul pielii tale. Nu alege un fond de ten mai închis pentru că mergi la o petrecere de seară, deoarece se va vedea diferența și va pune în evidență ridurile.

Pudra

După fond de ten, aplică o pudră în nuanțe calde de roz, fucsia sau orange, în funcție de pielea ta și în funcție de fardurile de pleoape pe care le alegi.

Aplică o pudră cu o nuanță mai închisă spre lateralele obrajilor, pe nas și sub pomeți, pentru a evidenția linia feței, dar ai grijă să estompezi bine umbrele create.

Fardul de obraz

Alege un fard de obraz cu irizații fine, dacă vrei să te machiezi de Revelion cât mai spectaculos. Alege o nuanță caldă, care colorează fin obrajii și poți adăuga un stop de sidef, pentru a lumina mai bine pomeții.

Fardurile pentru ochi

Cum te machiezi de Revelion. Sfaturi pentru machiajul de Revelion!

Machiajul de Revelion poate fi un machiaj natural, dacă ai o ținută strălucitoare, cu bijuterii masive sau multe paiete. Dar, în general, se optează pentru haine elegante, cu străluciri discrete și un machiaj spectaculos al ochilor sau al buzelor.

Se aplică mai întâi un primer, apoi un fard roz deschis sau alb sidefat pe centrul pleoapei, apoi se aplică fardurile alese, mai deschise spre colțul intern al ochiului și pe centru, și mai închise spre colțul extern al ochiului.

Machiajul smokey eyes cu auriu, machiajul coadă de rândunică, sclipiciul și tușele profunde de culoare sunt acceptate pentru machiajul de Revelion care trebuie să fie spectaculos.

Culori pentru ochii căprui: albastru, verde, argintiu, fumuriu, orange, mov, grena, auriu.

Culori pentru ochii albaștri: roz, caramiziu, portocaliu, lila, turcoaz, gri, argintiu, diverse nuanțe electrizante.

Culori pentru ochii verzi: auriu, argintiu, roz, roșu, mov, burgund, prună.

Conturul ochilor se poate face cu nuanțe mai tari precum mov intens, albastru indigo, negru antracit sau verde smarald.  

Genele și sprâncenele

Folosește neapărat un mascara foarte bun, care rămâne bine fixat pe gene. Dacă ai un contur al ochilor cu un albastru indigo, poți folosi un mascara indigo sau negru.

Folosește gene false, dar cu mare grijă să nu pară prea false, prea lungi și exagerate.

Cu o pensulă subțire, trasează linia sprâncenelor cu un fard maro foarte închis, cât mai natural și apropiat de culoarea lor.

Rujul și luciul de buze

femeie sexy cu par saten

Machiajul buzelor de Revelion începe cu o cremă nutritivă, care înmoaie și catifelează buzele.

Se aplică apoi un ruj sidefat, lucios, în nuanțe calde de roz, roșu sau violet, în funcție și de fardurile de ochi alese.

Poți folosi numai un luciu de buze trandafiriu, dacă optezi pentru un machiaj intens al ochilor, cu nuanțe metalice sau electrizante.

Sau poți folosi un ruj roșu intens, dacă ai buze foarte frumoase și dacă optezi pentru farduri mai puțin strălucitoare pentru ochi.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!