Foto: Andra, artista cu o schimbare de look spectaculoasă

De Revista Unica pe

Imaginea Andrei s-a schimbat foarte mult de la începutul carierei. Alături de echipa sa – make up artist, hair stylist şi stilist vestimentar, cântreaţa a reuşit să-şi construiească un look profesionist. Cum vede ea aceste schimbări?
Dar echipa din jurul ei? Afli totul numai din revista Unica de martie, pe piaţă din 22 februarie.

Privind în urmă, cum era, ca imagine, Andra de la începutul carierei?

Eram un pic mai timidă, nu atât ca om, ci mai degrabă ca artist. Am debutat devreme, aşa se explică faptul că, deşi sunt tânără, am o experienţă destul de mare. Am prins tot felul de etape, inclusiv ani sau luni când muzica bună era marginalizată, când aveau întâietate tot felul de cântăreţi îndoielnici, dar mă rog… Am avut răbdare şi am luptat, nu mi-a fost uşor, eram o fată din provincie, n-aveam pile, nu mă susţinea nimeni pe bază de cine ştie ce oportunităţi, pe mine m-au ajutat părinţii şi firea mea energică, optimistă.

Cât îţi ia, acum, ca timp, să te pregăteşti pentru fiecare dintre aceste ipostaze: concert, videoclip, apariţie tv, eveniment, etc.?

Depinde, de la caz la caz. Pentru concerte îmi ia cel mai puţin timp să mă pregătesc, fiindcă sunt foarte acomodată cu situaţia, cu deplasările în toată ţara şi chiar în străinătate. Practic, înainte de concerte nu fac decât să mă odihnesc bine, să mănânc sănătos, să beau multă apă, apoi să-mi pregătesc ţinuta şi machiajul. Iar dacă vorbim de videoclipuri sau de televiziune, acolo am lângă mine o întreagă echipă, din fericire, şi le sunt foarte recunoscătoare colegilor mei, care mă ajută să ajung la imaginea dorită de mine.

Te ajută soţul tău, Cătălin Măruţă, cu sfaturi în ceea ce priveşte cariera, imaginea ta? Care a fost sfatul lui cel mai pertinent de care ai ţinut cont?

Mi-a dat multe sfaturi, mai ales în materie de televiziune, el având cu mult mai multă experienţă. În ceea ce priveşte imaginea– şi ca look, şi ca personalitate –. Cătălin îmi acordă credit sută la sută, a descoperit că eu ştiu cel mai bine ce mi se potriveşte. M-a sfătuit mereu să fiu naturală, fiindcă naturaleţea e calitatea mea numărul unu, aşa spune el. Îmi spune că mă admiră fiindcă n-am încercat vreodată să imit alţi artişti, să copiez imagini consacrate.

Ce te defineşte, acum, ca stil? Poţi spune că eşti mai îndrăzneaţă în abordarea ţinutelor?

Unii spun că îndrăzneala vine odată cu siguranţa de sine, aşa că probabil experienţa mea îşi spune cuvântul. Am avut mereu sfătuitori buni şi ei mi-au dat încredere, m-au făcut mai puternică. Sunt ceva mai îndrăzneaţă acum, sigur, fiindcă sunt matură şi sunt perfect conştientă de fiecare amănunt. Când eram minoră, chiar dacă eram deja foarte cunoscută, nu îndrăzneam să abordez ţinute prea curajoase, mă temeam uneori de părerea colegilor, a profesorilor, mi-era frică să nu fiu percepută greşit.

Spuneai la şedinţa foto pentru revista “Unica” că garderoba ta a suferit mari schimbări în ultima perioadă. Care ar fi celetrei lucruri care nu trebuie să lipsească din garderoba unei femei?

Oh, e greu de selectat, dar eu cred că eleganţa începe din planurile astea… mai puţin vizibile, dacă-mi permiţi. De exemplu, nişte desuuri de calitate pot pune în valoare veşmintele externe, pentru o femeie e vital să aibă un sutien bun, un costum de baie care s-o pună în valoare…  Dincolo de asta, eu cred că eleganţa pleacă de la pantofi. Oricât de bine îmbrăcată ai fi, dacă nu ai pantofii potriviţi, totul e în zadar. Accesoriile sunt, iarăşi, decisive. Un ceas bun şi frumos, un colier asortat cu personalitatea ta ori o poşeta şic te pot transforma într-un sex-simbol, instantaneu. După părerea mea, din garderoba unei femei nu trebuie să lipsească o rochie neagră, simplă şi elegantă, un sutien perfect şi nişte pantofi pentru care prietenele ar ucide ca să-i aibă!

Care sunt în acest moment modelele tale feminine de frumuseţe şi stil?

De la Coco Chanel până la Madonna, de la Kate Middleton până la Lady Gaga, eu cred că lumea femeilor e împărţită în două: femei rafinate la modul clasic şi femei originale. Ambele calităţi sunt la fel de importante. Am multe modele şi fiecare detaliu mă inspiră.

Când te-ai simţit “cea mai frumoasă”?

Când mi-am simţit publicul aproape, când mi-am văzut prima poză în care îmi ţineam în braţe copilul nou-născut, când am fost mireasă. În casă şi în viaţa celor dragi mie, în fiecare zi mă simt cea mai frumoasă femeie. Lor, celor care mă adoră, le datorez această senzaţie.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Cum arată soția lui Ludovic Orban, noul premier desemnat de Klaus Iohannis

Cum arată soția lui Ludovic Orban, noul premier desemnat de Klaus Iohannis