Unica septembrie 2019. Ce articole exclusive găsești în revistă

De Revista Unica pe
Revista Unica septembrie 2019 apare la chioșcurile de presă începând cu 23 august 2019 și le are pe copertă pe cântăreața Delia și pe sora ei, Oana. Pe lângă articolul despre cele două surori, vei găsi multe alte teme interesante, inclusiv o bogată secțiune dedicată tendințelor de toamnă-iarnă.

Cântă și una și cealaltă (Oana e backing vocal în trupa Deliei), sunt foarte apropiate, se înțeleg una pe cealaltă dintr-o privire, și totuși sunt atât de diferite! La 29 de ani, Oana are deja doi copii, cu care face multe vloguri în social media și care se bucură de un mare succes din partea fanilor. La 37 de ani, Delia încă stă în cumpănă dacă să devină sau nu mamă într-o lume care i se pare imperfectă.

Pe lângă fotografiile și mărturiile emoționante ale celor două surori Matache, revista te îmbie cu o mulțime de articole despre celebrități: interviuri cu Andreea Marin (care vorbește și despre partenerul ei de viață și chiar despre posibilitate de a mai avea un copil), cu Diana Dumitrescu, care așteaptă un băiețel, ori cu Corina Caragea, proaspăt întoarsă din Hawaii și care povestește despre plăcerile ei vinovate.

Secțiunea de modă și frumusețe este dedicată tendințelor din noul sezon, cu exemple concrete de cum să le adaptezi în ținutele, machiajele și coafurile tale.

Mulți dintre noi ne începem ziua în compania matinalelor de radio și recunoaștem vocile crainicilor preferați. Unica a decis să-ți arate și chipurile câtorva dintre vocile feminine agreabile din eter, iar în revistă vei afla mai multe despre ce înseamnă radioul petru patru dintre ele: Ana Moga (Kiss FM), Beatrice Ghiciov (Digi FM), Gilda Comârzan (Radio Guerrilla) și Roxana Drăgan (București FM).

Tot în Unica septembrie 2019 vei găsi două articole interesante, dedicate picioarelor tale – unul este despre ce probleme de sănătate pot avea membrele inferioare, iar celălalt despre tehnica alergării corecte.

Este încă vară și cald, așa că-ți propunem o destinație de vacanță pe care credem că foarte puțini au bifat-o: Baku – capitala pitorească a Azerbaidjanului, vizitată de bloggerul de turism Mirela Leoni. Merită, te vei convinge!

Luna aceasta, revista Unica septebrie 2019 poate fi cumpărată și alături de un cadou special – un produs pentru îngrijirea părului Loncolor Expert Natural Oil Therapy, la prețul de 14,99 lei (produs cosmetic + revistă). Nu uita revista apare la punctele de difuzare a presei începând cu 23 august 2019.

S-ar putea să te intereseze și:

Unica august 2019, un must-have în bagajul de vacanță

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro