Un român va fi premiat de Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii

De Oana Savin pe
Un român va primit distincția „The Queen's Commendation for Bravery” din partea Marii Britanii pentru faptele curajoase de care a dat dovadă în timpul unui atac terorist petrecut la Londra în anul 2017.

Florin Morariu, care esre supranumit „eroul cu făcăleț de la Londra”, spune că a primit o scrisoare din partea autorităților britanice prin care este propus pentru a primi distincţia „The Queen’s Commendation for Bravery”, relatează Mediafax.

Această distincție reprezintă o formă de recunoaştere a unui comportament brav al militarilor şi civililor, demonstrat în anumite circumstanţe deosebite şi în numele naţiunii britanice.

Citește și: S-a măritat fără să știe că este ziua propriei nunți

Potrivit ieșeanului, încă nu se știe cine îi va înmâna distincția sau când se va întâmpla acest lucru.

Mi-au trimis o scrisoare prin care am fost întrebat dacă sunt de acord să primesc decoraţia. Ea va fi dată, dar, deocamdată, nu se ştie locul şi data. A fost o cerere formulată de premierul Angliei şi a fost aprobată de către Regina Marii Britanii. Este vorba despre The Queen’s Commendation for Bravery”, a afirmat Morariu.

Deși nu știe ce presupune această distincție, Florin este foarte mândru că este primul român care o primește.

Din câte ştiu eu, decoraţia este sub forma unei frunze de stejar. Chiar dacă e vorba doar despre decoraţie în sine, cred că tot reprezintă ceva să fii primul român care o primeşte!”, a spus Morariu.

Un român va fi premiat de Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii

Foto: Facebook

Citește și: S-a recăsătorit cu al doilea soț după ce și-a revenit din comă. Motivul este incredibil!

Florin lucra la o brutărie din Londra în noaptea de 3 spre 4 iunie 2017, cânt trei bărbați au intrat cu o dubă închiriată în oamenii aflați pe Podul Londrei. Apoi, ei au început să atace trecătorii și pe cei din localurile de lângă pod.

Românul a reușit să surprindă într-o filmare făcută cu telefonul mobil momentele de coşmar de pe străzi. În filmare, românul le povesteşte colegilor de serviciu cum l-a lovit pe unul dintre terorişti după ce acesta reuşise să înjunghie o persoană. Morariu și un coleg aveau în mână niște bețe și i-a cerut altuia să aducă un făcăleț din bucătărie ca să se poată apăra în cazul în care vor reveni atacatorii.

Sursă foto: Facebook

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Ce i-a spus Anamaria Prodan lui Dan Alexa chiar înainte să-l lovească

Ce i-a spus Anamaria Prodan lui Dan Alexa chiar înainte să-l lovească