Un adolescent a supraviețuit în largul oceanului timp de 49 de zile

De Oana Savin pe
Un adolescent în vârstă de 18 ani din Indonezia a reușit să supraviețuiască în largul oceanului timp de 49 de zile, după ce barca sa din lemn a fost luată de ape.

Aldi Novel Adilang se afla la 125 kilometri de coasta Indoneziei, în mijlocul lunii iulie, în momentul în care vânturile puternice au rupt sfoara bărcii și l-au dus în larg, relatează BBC.

Tânărul, care se afla pe o barcă care nu avea vâsle sau motor, a plutit mii de kilometri, până aproape de Guam.

Citește și: I-au spus că soțul ei a fost grav accidentat și i-au cerut bani. Femeia a avut parte de o mare surpriză

Aldi avea sarcina de a prinde pește și de a instala pe bărci lămpi făcute special pentru a atrage peștii. Aceste bărci plutesc până în mijlocul mării și sunt legate cu o sfoară de mal.

Băiatul locuia pe o astfel de barcă și, în fiecare săptămână, era aprovizionat cu mâncare, apă și combustibil de către angajatorii săi ce mergeau să ia peștele prins.

Însă, pe data de 14 iulie, vânturile puternice au rupt sfoara bărcii. După ce a rămas fără mâncare, tânărul gătea peștele pe care îl prindea, folosindu-se de lemnul din care era făcută barca.

A spus că îi era frică și că uneori plângea. De fiecare dată când vedea un vas se bucura. Mai mult de 10 vase au trecut pe lângă el și niciuna nu a oprit”, a afirmat un diplomat indonezian pentru Jakarta News.

Citește și: S-a aplecat să își ridice copilul și a simțit ceva pocnind. Viața ei s-a schimbat drastic

Aldi a reușit să trimită un semnal radio de urgență pe 31 august și a fost salvat de un vas din Panama. Pe 6 septembrie a ajuns în Japonia și două zile mai târziu a zburat înapoi spre Indonezia.

Sursă foto: Captură video

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro