Trucuri ca să ai mai mult timp pentru tine

De Unica.ro pe

De câte ori nu ţi-ai dorit ca ziua să fie cu mult mai lungă pentru a putea termina şi tu tot ceea ce ţi-ai propus? Din păcate însă, ai la dispoziţie doar 24 de ore. Pentru a putea beneficia de mai mult timp liber, află cum să devii mai eficientă!
Femeia în societate îndeplineşte mai multe roluri, acela de mamă, soţie, parteneră, fiică, soră, prietenă, angajată sau studentă etc. Toate aceste responsabilităţi multiple ajung să o copleşească uneori şi simte că nu mai are deloc timp şi pentru ea. Pentru a nu cădea şi tu în capcana timpului, învaţă cum să-ţi îndeplineşti responsabilităţile zilnice, fără ca acestea să reprezinte un stres în plus în viaţa ta. Urmează în continuare cele 10 sfaturi practice şi profită din plin de timpul rămas la dispoziţie!

1 Organizează-ţi un program zilnic

Fă-ţi o agendă personală sau o listă cu tot ceea ce ai de făcut pe par-cursul zilei acasă, la serviciu şi în timpul liber. Pe măsură ce îndeplineşti din treburi, taie-le de pe agendă sau de pe listă. Este foarte important să verifici în permanenţă respectarea programului, pentru a putea deţine controlul asupra sarcinilor pe care le ai de îndeplinit. Dacă din întâmplare nu poţi realiza un obiectiv propus, nu-i nimic, include-l pe lista din ziua următoare.

2 Începe-ţi ziua cu o seară în avans

Înainte de a merge la culcare, alege-ţi hainele şi accesoriile pe care le vei purta a doua zi şi gândeşte-te la meniul de dimineaţă. Dacă pentru acesta din urmă vei avea nevoie de alimente congelate, nu uita să le scoţi afară. În cazul în care ai copii mici care merg la grădiniţă sau la şcoală, pregăteşte-le săculeţul sau ghiozdanul, pentru ca dimineaţa să-ţi rămână doar să-i îmbraci şi să le prepari micul-dejun.

3 Impune un program membrilor familiei

Pentru ca după-amiezele în căminul tău să se desfăşoare într-o atmosferă plăcută este bine ca fiecare membru al familiei să aibă în casă propriile responsabilităţi. De exemplu, copiii să se schimbe singuri de haine atunci când ajung acasă, să ia o gustare şi apoi să se apuce de temele şcolare. Tu să le verifici temele, după care să te apuci de pregătirea cinei. De asemenea, şi ei te pot ajuta la treburile casnice, cum ar fi de exemplu curăţarea legumelor pentru cină sau ducerea gunoiului. După masa de seară, la care este obligatoriu să ia parte toată familia, restul timpului rămas până la ora de culcare îl puteţi petrece fie împreună, fie separat, în funcţie de programul fiecăruia.

4  Planifică-ţi sarcinile la serviciu

Organizarea sarcinilor la serviciu este foarte importantă. Odată ce ai ajuns la serviciu, verifică-ţi agenda cu ordinea de zi. Poţi începe prin a rezolva mai întâi treburile mai dificile care ştii că te solicită mai mult, pentru a lăsa spre sfârşitul programului, când deja devii mai obosită, sarcinile mai uşoare şi mai puţin stresante.
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Citeşte continuarea pe pagina următoare: 1 2