Dostoievski, Bulgakov şi Tolstoi sunt trei autori ruşi pe care trebuie să îi citeşti. Numele lor răsună în literatura universală şi romanele lor sunt considerate cărţi de căpătâi.
Mai nou la modă este să-i citeşti şi să-i discuţi pe autorii ruşi, ceea ce nu deranjează câtuşi de puţin, atâta timp cât se citesc romanele lor.
Paulo Coelho este răsuflat e timpul pentru Dostoievski, Bulgakov şi Tolstoi!
Fiodor M. Dostoievski este unul dintre cele mai celebre nume din literatura rusă şi romanul său „Idiotul” este probabil cea mai cunoscută scriere a sa.
A influenţat literatura universală prin toate operele sale care marchează profund, fiind precursorul modernismului în ceea ce priveşte abordarea, stilul şi temele tratate.
S-a născut în 1821 în Moscova şi s-a stins în 1881.
O temă principală pe care autorul o foloseşte este despre conflictele interioare ale personajelor sale contrastante şi uneori paradoxale. Analiza psihologică, a societăţii şi a influenţei politice asupra vieţilor oamenilor, căutarea unei armonii interioare şi tragismul individual sunt alte elemente pe care le veţi întâlni des în scrierile sale.
„Idiotul” este unul dintre romanele sale pline de mister, dar şi de suspans care-l are în centrul poveştii pe bunul (şi celebrul) prinţ Mîşkin, un tânăr bolnav şi redus mintal, de-o bunătate incredibilă.
În jurul lui apar alte personaje dinamice croite cu măiestrie care trezesc indignare şi interes cititorului.
Nastasia Filippovna este şi ea o figură memorabilă, o tânără excentrică şi halucinantă care-i fură minţile prinţului.
În jurul celor doi roiesc alte şi alte figuri şi apar o sumedenie de situaţii imprevizibile care te vor ţine cu sufletul la gură: de la dragoste, la crimă la jocuri prieteneşti sau crize de gelozie, cu siguranţă vei fi captivată de tot ce se petrece.
Romanul se găseşte la editura Polirom şi costă 59.50 de lei.
Alte titluri: „Fraţii Karamazov” (editura Corint în curs de apariţe) , „Crimă şi pedeaspsă” (editura Corint preţ 37.11 lei), „Demonii” (editura Polirom preţ 55.00)
Mihail Bulgakov s-a născut la Kiev în Ucraina în anul 1891 şi este recunoscut în lume ca un mare jurnalist, prozator şi dramaturg rus. Una dintre cele mai cunoscute şi iubite opere ale autorului este „Maestrul şi Margareta”. Este şi romanul care l-a făcut celebru.
Este un scriitor al satirei şi al tragismului îmbinat cu elemente fantastice. Din cauza atacurilor subtile asupra trupelor albgardiste a fost cenzurat în Rusia. Autorul a suferit cumplit din cauza aceasta, multe din frustrări regăsindu-se în textele sale şi chiar în piesele de teatru.
Existenţa sa zbuciumată, cu depresii multiple şi crize aproape paranoice din cauza regimului opresiv stalinist, l-a doborât în primăvara anului 1940.
A colaborat cu „Teatrul de Artă din Moscova” unde a pus în scenă mai multe piese care se bucură de mult success din partea publicului, dar şi de atacuri din partea criticilor oficiali.
În 1980, la patruzeci de ani de la decesul autorului scrierile sale au putut fi publicate în Rusia. „Maestrul şi Margareta” este ultimul roman scris pe patul de moarte până în ultima zi din viaţă. Orb, autorul i-a dictat soţiei Maria Sergheena, modificările acestuia.
Este o scriere fantastică unde Diavolul apare deghizat în Moscova pe care o transformă în haos şi se întretaie cu povestea lui Iisus care se împrietenşte cu călăul său, Pilat din Pont.
Pe lângă cele două secvenţe planează şi drama Maestrului, scriitor ratat, care îşi pierde marea iubire, Margareta, din cauza constrângerilor societăţii.
Deşi suferă pe pământ, cei doi îndrăgostiţi îşi vor săvârşi iubirea în alt plan.
Romanul se găseşte la editura Humanitas şi costă 49 de lei.
Alte titluri: „Inimă de câine” – culegere de nuvele (editura Polirom, preţ 22.90 lei), „Cupa vieţii” (editura Polirom preţ 22.95 lei), „Garda Albă” (Editura Polirom, 59.95 lei) Lev Tolstoi este considerat unul dintre cei mai importanţi romancieri ai lumii din perioada „vârstei de aur a literaturii ruse”.
Una dintre cele mai celebre capodopere este „Război şi pace” care a influenţat romanul modern.
A fost un autor nobil rus bogat. În 1881 a plecat în pelerinaj la o mănăstire, deghizat în ţăran şi trăind un conflict spiritual între responsabilitatea de moşier şi dorinţa de a fi liber să cutreiere ţara.
Două dintre temele principale care l-au tras pe romancier sunt viaţa şi moartea pe care le dezvoltă de la un roman la altul.
L-au obsedat excesele burgheziei şi viaţa austeră impusă de unele concepte, cum ar fi stoicismul. S-a născut în1828 şi a decedat în 1910.
Deşi a fost contemporan cu alt autor de anvergură, F. Dostoievski, cei doi nu s-au întâlnit niciodată.
„Război şi pace” un roman de 1200 de pagini este un roman social de moravuri în care se urmăreşte istoria familiilor aristocrate.
Autorul portretizează prin istoriile individuale ale personajelor situaţia conflictulă a Rusiei cu Franţa.
Tolstoi a lucrat timp de şase ani la acest roman care a presupus imense eforturi creatore având o imensitate de figuri (peste 550) şi scene care presupun o desăvârşită exprimare artistică.
Romanul se găseşte la editura Art şi costă 75 de lei.
Alte titluri: „Anna Karenina” (editura Polirom, preţ 49.50 lei ),”Învierea” (editura Adevarul, preţ 47.50 lei),”Despre Dumnezeu şi om. Fragemente din jurnalul ultimilor ani” (editura Humanitas, preţ 34 lei), „Moartea lui Ivan Ilici” (editura Humanitas, preţ 45 lei).
Cărţile sunt disponibile şi în Librăriile Cărtureşti şi în Librăria Eminescu.
Foto: Shutterstock
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.