Povestea de iubire dintre doi tineri a fost comparată cu povestea filmului „Fault in Our Stars/ Sub aceeași stea”, ecranizat în 2014 după romanul cu același nume. Drama trăită de cei doi îndrăgostiți este identică aceleia din film.
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
La cinci zile de la moartea soțului ei, Katie Prager s-a stins și ea. Anunțul trist a fost făcut chiar de mama fetei, pe o rețea de socializare.
„Fiica mea a murit, liniștită, la ea acasă, înconjurată de familie, departe de spital, așa cum și-a dorit. Va fi o perioadă grea, dar mă consolez cu gândul că a trăit din plin viața până la 26 de ani”, a scris mama lui Katie pe Facebook.
Pe Katie și pe soțul ei i-a unit boala. Amândoi sufereau de fibroză chistică și, deși știau că sunt condamnați la moarte, asta nu i-a împiedicat să se căsătorească.
Katie și Dalton Prager s-au cunoscut pe Facebook în 2009. Au început să vorbească zilnic și, cu timpul, au realizat că s-au îndrăgostit. Doctorii i-au sfătuit să nu se întâlnească, din teama că Dalton ar putea să-i dea soției sale o boală infecțioasă, care ar putea fi fatală în cazul unui pacient cu fibroză chistică.
Dar Katie nu a ascultat de sfatul medicilor și s-a întâlnit cu Dalton. A luat virusul chiar de la prima întâlnire.
După doi ani de relație, cei doi s-au căsătorit și, în ciuda problemelor de sănătate, au fost fericiți timp de câțiva ani. Însă până într-o zi, când infecția a devenit extrem de agresivă și amândoi au fost internați și trecuți pe o listă pentru transplant de plămâni, dar în state diferite.
Amândoi au beneficiat de un transplant de plămâni însă, din nefericire, intervenția a eșuat în ambele cazuri.
Dalton a murit la scurt timp, într-un spital din Missouri. Familia a vrut să îl transporte în Kentucky, pentru a fi alături de Katie, dar nu a fost posibil. Până în ultima clipă, Dalton a vorbit pe FaceTime cu soția lui.
„Mi-ai dăruit cei mai frumoși ani din viață. Nu regret nimic. Aș da oricând 20 de ani de singurătate pentru cinci ani de viață alături de tine”, i-a spus Katie lui Dalton înainte să moară.
Cinci zile mai târziu, Katie Prager s-a stins și ea din viață. Tinerii aveau 26 și, respectiv, 25 de ani.