Radu Mihăileanu, „Concert” de patru stele la Roma

De Unica.ro pe

Filmul „Concert” al regizorului de origine română Radu Mihăileanu a fost primit cu aplauze de public, la premiera din Roma, şi cu patru stele de criticii italieni.
Spectacolul cinematografic al lui Radu Mihăileanu, al treilea după „Trenul vieţii”, se anunţă un hit în sălile europene, cel puţin după reacţia primilor spectatori, duminică, la Festivalul de Film de la Roma. Cu o unanimitate greu de întrunit, criticii unor publicaţii precum „Corriere della sera” sau „La Repubblica” îi acordă „Con certului” (proiectat în afara compe tiţiei) patru stele din cinci, după ce pu blicul l-a aplaudat îndelung.

Filmul realizat în proporţie de 60% în România, anul trecut, şi restul în Rusia şi Franţa, are premiera în sălile din Hexagon pe 4 noiembrie, iar în cele româneşti pe 20 noiembrie, în prezenţa regizorului şi a actorilor din distribuţie – Vlad Ivanov, Maria Dinulescu, Ion Sapdaru, Valentin Teodosiu.

„Plângi şi râzi în acelaşi timp”

Un cronicar italian îl numeşte entuziast chiar „capodopera” acestei ediţii, marca unui „Benigni al românilor” (cineblog. it). „Ironizând nostalgicii comunismului, grandomania noilor oligarhi ruşi şi simţul afacerilor la evrei, filmul îl antrenează pe spectator într-o aventură mereu surprinzătoare şi amuzantă”, scrie Paolo Mereghetti, pentru „Corriere della sera”. „Fantasmele comunismului şi ale antisemitismului sunt aici mai vii ca niciodată. Şi continuă să ne facă să plângem şi să râdem în acelaşi timp”, e de părere criticul de la „Il Messaggero”.

Citeşte mai mult pe evz.ro.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Lady Gaga şi Bradley Cooper au o relație ascunsă? Ce spune Mel B despre cei doi

Lady Gaga şi Bradley Cooper au o relație ascunsă? Ce spune Mel B despre cei doi