Provocarea de pe TikTok care se lasă cu morți în rândul adolescenților

De Bianca Prangate pe
Pe platforma de social media TikTok circulă o nouă provocare: skull-breaker challenge, adică provocarea spargerii craniului.

Numele nu îi face cinste noii provocări și implică riscul cu care vine provocarea: aceea de a-ți sparge craniul. Provocarea implică trei oameni care stau unii lângă alții în linie și sunt filmați. Ei se pregătesc să sară – totul pare bine și frumos, nu? Doar că persoanele din laterale nu sar, lăsând-o doar pe cea din centru să facă acest lucru. Când aceasta sare, celelalte două o lovesc cu picioarele în tibie, astfel încât în loc să aterizeze la loc, cade pe spate.

Problema cu această provocare este că persoana din mijloc riscă să se rănească sau chiar să moară. O adolescentă de 16 ani din Brazilia chiar a murit din cauza skull breaker challenge. Ziarul tailandez Khaosod, citat de Manila Bulleting, a relatat că fata și-a pierdut cunoștința după ce s-a lovit la cap. După ce a fost dusă la spital, s-a constatat că a murit.

Doctorul Anthony Manio a explicat pentru Manila Bulleting că skull-breaker challenge poate duce la răni fatale. „Există posibilitatea ca impactul să fie asupra gâtului”, a zis el. „Odată ce îți lovești gâtul sau coloana vertebrală, locul în care creierul se conectează de restul corpului, […] poți muri”. De asemenea, o asemenea provocare poate duce la paralizie, amorțeală și alte afecțiuni ale coloanei vertebrale.

Atât părinții, cât și copiii și adolescenții trebuie să fie conștienți de pericolele pe care le atrage o asemenea provocare – iar câteva aprecieri în plus nu merită riscurile aferente.

Sursa foto – YouTube

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro