Poze: Cum să decorezi ouăle de Paşte fără a folosi vopsea

.

Dacă, din diferite motive, nu vrei să foloseşti vopsea pentru ouăle de Paşte, nu trebuie să-ţi faci griji. Există multe soluţii pentru a avea pe masă ouă originale şi spectaculoase. Iată câteva idei!
Dacă cineva din familie suferă de alergii, dacă nu ai timp să vopseşti ouăle cu vopsea specială sau pur şi simplu vrei să eviţi toxinele, decorează ouăle de pe masa de Paşte folosind aceste idei ingenioase.

1. Ouă decorate cu dantelă

Ouăle din imagine sunt mai întâi vopsite şi apoi s-a aplicat dantela, dar evident că poţi să sari peste primul pas şi să foloseşti bucăţi de dantelă colorate pentru a decora ouăle nevopsite, doar fierte.
oua paste

2. Ouă învelite în staniol

Foloseşte folie de alimuniu pentru gătit pentru a  obţine ouă argintii sau folii păstrate de la dulciuri pentru a avea pe masa de paşte ouă colorate. Vor semăna cu cele din ciocolată, doar că le vei putea ciocni cu familia.
oua paste

3. Ouă desenate

Nu îţi trebuie decât o carioc sau un marker pentru a desena pe ouăle fierte cele mai haioase mutriţe. Mia poţi folosi şi mici accesorii prinse cu lipici.
oua paste

4. Ouă decorate cu panglică

Alege panglici de toate culorile, mai subţiri sau mai groase, mate sau lucioase şi leagă fiecare ou în parte, evident după fierbere.
oua paste

5. Ouă strălucitoare

Trece fiecare ou fiert prin lipici şi apoi presară pe el sclipici sau chiar confetti colorate. Rezultatul va fi spectaculos şi este o operaţiune uşoară pe care o pot îndeplini cu succes şi cei maimici membri ai familiei.
oua paste

6. Ouă figurine

Folosind bucăţi mici de hârtie colorată şi/sau diverse accesorii, transformă fiecare ou într-o figurină – iepuraşi, puişori, oiţe, etc.
oua paste
 

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton