Povestea și semnificațiile mărturiilor pentru nuntă: 5 idei de suveniruri pentru invitați

De Unica.ro, pe

Mărturiile de nuntă sunt o practică destul de populară în România, deși își au originea în țările de la Marea Mediterană. Obiceiul a apărut inițial în Franța, unde gazdele evenimentului ofereau invitaților bomboniere de dimensiuni mici, umplute cu dulciuri.

În secolul al XV-lea, italienii au preluat obiceiul într-o formă ușor diferită: familiile proaspeților căsătoriți își ofereau reciproc câte cinci preparate dulci, semnificația acestora fiind gândurile bune pentru cei doi miri (sănătate, fericire, prosperitate, longevitate și fertilitate).

Dulciurile erau, în acele vremuri, destul de prohibitive pentru oamenii de rând, așa că obiceiul a fost adoptat inițial doar de către familiile bogate. La rândul lor, bombonierele în care erau oferite erau confecționate din cristal, pietre semiprețioase, porțelanuri fine sau metale precum cuprul sau alama.

Obiceiurile s-au schimbat între timp, au fost preluate în tot mai multe locuri din lume și s-au adaptat pentru a fi accesibile oricărui buzunar. De aceea, mărturiile pot fi astăzi alese dintr-o gamă largă de produse, astfel încât să poată satisface și cumpărătorii de lux, dar și pe cei de rând. Iată câteva idei de obiecte pe care le poți oferi invitaților tăi la petrecerea de nuntă, în semn de mulțumire că ți-au fost alături într-o zi atât de importantă pentru tine și jumătatea ta:

1. Obiecte decorative miniaturale

O figurină din cristal sau un suvenir metalic care să le aducă aminte invitaților de acest eveniment pot folosi ulterior drept decorațiuni pentru locuințele celor invitați. Puse pe noptieră, în bibliotecă, alături de cărți sau pe o comodă, alături de o floare în ghiveci, aceste obiecte în miniatură pot înfrumuseța spațiul și vor fi mereu la vedere. De altfel, pentru că, mai nou, se practică oferirea de mărturii și la botez, nu doar la nuntă, obiecte precum cărucioarele de bebeluși sau figurinele sub formă de animale haioase pot fi, de asemenea, oferite drept mărturii.

2. Ramele foto

Bineînțeles că și acestea vor avea dimensiuni reduse, dar sunt obiecte pe care destinatarii le vor putea folosi pentru a afișa, la vedere, o fotografie dragă lor. Ai și opțiunea de a pune chiar tu fotografiile în aceste rame, așa că este un cadou care poate fi personalizat. Poți folosi chiar fotografii de la eveniment sau poți opta pentru poze mai vechi în care protagoniști sunt chiar invitații, în diferite momente importante care au marcat prietenia voastră.

3. Mărturiile handmade

Dacă optezi pentru acest gen de mărturii, cu siguranță le vei transmite celor care le vor primi că ți-ai dorit să le oferi ceva plămădit de propriile tale mâini, cu migală și eforturi. Poți opta pentru borcane miniaturale decorate cu diferite panglici sau decorațiuni, pentru scrisori de mulțumire scrise de mână și decorate cu dantelă sau alte ornamente, pentru săculeți cusuți manual în care ai pus dulciuri sau semințe de plante. Opțiunile sunt numeroase și cu siguranță vei găsi foarte multe idei pe site-urile destinate crafturilor.

4. Dulciurile

De la bomboane de ciocolată oferite în bomboniere sau în săculeți de mătase, la borcane de dimensiuni reduse umplute cu miere și în această situație vei avea disponibile mai multe variante din care să alegi. Deși aceasta este metoda tradițională, cu siguranță vor fi apreciate și savurate bunătățile pe care le oferi.

5. Magneții de frigider personalizați

Există fotografi  și firme specializate pentru astfel de evenimente care dispun de echipamentul necesar pentru a fotografia invitații și pentru a le transforma fotografiile, pe loc, în magneți pentru frigider. Nu doar că le vei oferi o amintire plăcută de la petrecerea ta de căsătorie, dar îi vei ajuta și să își completeze colecția de suveniruri din bucătărie.

Indiferent pentru ce gen de mărturii optezi, ai o mulțime de variante la dispoziție. Alege una pe măsura buzunarului tău, dar și pe placul invitaților, astfel încât ceea ce oferi să fie păstrat și să le amintească de nunta ta cu bucurie și cu drag.

(P) Articol realizat in colaborare cu Doraly.

Sursă foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!