O femeie de afaceri din Târgu Jiu, revoltată că artiștii nu își plătesc impozitele: „Jur că mă apuc de cântat și las ușile deschise statului, să continue activitatea”

De Oana Dinu pe
O femeie de afaceri din Târgu Jiu a cărei firmă are o cifră de afaceri de 3,5 milioane de euro își strigă revolta pe rețelele de socializare. Aceasta este supărată că nimeni nu ia măsuri împotriva evaziunii fiscale.

Mirela Păduraru are 38 de ani și conduce o firmă care produce și comercializează garnituri hidraulice și are o cifră de afaceri de 3,5 milioane de euro. Femeia a fost nevoită să se descurce singură cu societatea și doi copii minori, după decesul soțului său, conform Adevărul.ro.

Aceasta a simțit „nevoia să-și strige durerea” împotriva evaziunii fiscale și a condițiilor în care trebuie să își desfășoare activitatea prin intermediul unei rețele de socializare, în speranța că instituțiile statului vor vedea și vor lua măsuri.

„Stimate instituţii, care aveţi în subordine corectitudinea activităţilor desfăşurate în aceasta ţară, sunt o vaduvă în vârstă de 38 de ani, cu doi copii minori, care simte nevoia să-şi strige durerea ca om care a preluat o afacere pentru care soţul şi-a dat sănătatea şi timpul, crezând că poate să facă ceva în industria din ţara asta, care, din păcate, se degradeaza pe zi ce trece tot mai mult! Sper că cineva să mă auda, iar aici nu mă refer la oamenii de rând , ci la cei ce pot lua măsuri!” își începe femeia mesajul.

hartia cu sumele pe care o firma le plateste la stat intr-o luna
Alăturat textului, Mirela Păduraru a postat și o fotografie cu sumele pe care a fost nevoită să le plătească statului în luna precedentă: „Poate că vă întrebaţi ce reprezinta acele cifre din poza alaturată! Ei, bine, sunt sumele pe care SC Romania Hidro Service SRL le-a plătit pe 24.10.2018, iar astfel de sume plătim lunar, pe lângă multe alte chltuieli, catre BUGETUL STATULUI. De ce? Pentru că am avut curajul să credem că în România poţi reuşi să faci treabă corectă şi care să aducă ceva bun în societatea şi pe melegul de care suntem legaţi prin simplul fapt că aici ne-am născut şi nu fugim să găsim altceva de munca în alte ţări! Pe dracu, nu e deloc asa! Fără bănci la poartă şi mult curaj nebun, nu faci nimic! Mori de foame şi ajungi slugă la alţii!”

Femeia de afaceri este revoltată pentru că artiștii nu plătesc astfel de sume pentru activitățile lor artistice și își permit lucruri pe care un om de rând, care trebuie să plătească atât de multe impozite, nu și le permite în România, chiar dacă are o afacere de succes: Întrebarea mea, printre multele lipsuri şi neajunsuri ale acestei ţări bogate, dar tâlhărite de toţi, deopotrivă, este urmatoarea: DE CE NU FACEŢI, DOMNILOR, CEVA CU CEI CE DESFĂŞOARĂ ACTIVITĂŢI ARTISTICO-CULTURALE LA PETRECERI? Vi se pare normal că din toată activitatea unei firme cu cifra anuală de 3.500.000 euro, eu, Mirela Păduraru, să plătesc la STAT sume uriaşe pentru că aşa e corect (nu contest acest lucru), rate la bănci pe care, dacă le-aş pronunţa, v-aţi aşeza instant pe scaun să nu leşinaţi, să mă uit în portofel şi să-mi drămuiesc foarte bine salariul (care este unul corect şi cinstit declarat, aşa cum este şi întreaga activitate a firmei) pentru a întreţine cei doi copii orfani de tată, precum şi casa şi cele necesare, fără să-mi permit vacante exotice, haine «de firma», poşete de mii de euro, rochii extravagante, şedinte săptămânale la saloanele de frumuseţe etc.? Mie nu mi se pare normal să văd cum cântăreţii de muzică de petrecere, şi nu numai, se dau în stambă cu maşini de lux, vacanţe săptămânale, şi, culmea, au şi fani care-i apreciaza pentru talentul lor!!! Cam care e talentul lor, de fapt ? Să cânte sau să fure? De ce? Pentru că ei nu fac facturi cum fac eu, chiar si pentru 2 lei (repet, pentru că aşa e corect)! Pentru că ei nu declară la STAT tot ce încasează! Pentru ca ei sunt ARTIŞTI!” mai scrie Mirela Păduraru.

„Şi noi? Cei care lucrăm cinstit şi corect? Ce suntem? Nişte fraieri ca mine, care are în subordine 60 de angajaţi şi multe probleme! O fraieră care trebuie să se împace cu ideea că industria din România e în picaj continuu, care trebuie să plătească rate la bănci până la adânci bătrâneţi pentru ca STATUL ştie doar să ia, nu să şi susţină pe cei care muncesc corect? OK, atunci să ia de la TOŢI!“ a continuat femeia.

Mirela spune că, în cazul în care lucrurile nu se vor schimba, se va gândi serios să se apuce de cântat, acuzând totodată faptul că cele mai multe cazuri de evaziune fiscală se fac în lumea artistică. dar statul nu face nimic în acest sens: „Am talent la cântat şi o pot demonstra oricand, iar, dacă lucrurie vor continua aşa, jur că mă apuc de cântat şi las uşile deschise STATULUI să continue activitatea pe care o am acum!!! Unele dintre cele mai mari şi vizibile evaziuni fiscale se fac în această lume ARTISTICĂ, în pieţele de legume, în restaurantele care organizează evenimente, în biserici etc. Şi, culmea, TOȚI LUCREAZĂ CU BANII JOS, pe când în lumea asta, a mea, trebuie să accept şi plata la 90 de zile, pentru că asta e dezvoltarea în această ramură industrială a României! VĂ ROG FRUMOS, faceţi ca legile să fie respectate în mod egal de toată lumea! Nu am nimic personal cu cineva anume, şi chiar respect pe cei care nu se vor simţi cu musca pe căciulă pentru că ei ştiu că sunt corecţi, desi, pun pariu că sunt extrem de puţini care vor avea acest sentiment! E plină ţara de hoţi, iar românul e atât de deştept încât va fura de fiecare dată dacă va vedea că i se permite! La noi nu există principii din educaţie de neam, dar şi din cauza nivelului de trai scăzut pe care ni-l oferă CONDUCEREA acestei ţări!”

Mirela Păduraru își încheie strigătul cu rugămintea ca toți cei ce desfășoară activități artistice ilegale să plătească cum se cuvine: „Vreau ca ARTIŞTII să aibă forme juridice legale, declarate, să plăteasca la STAT exact contribuţiile aferente încasărilor a mii de euro pentru o oră de activitate la un eveniment! Să emită facturi corecte către beneficiari, iar, în caz de fraudă, să fie traşi la răspundere şi cei care acceptă să încheie astfel de tranzacţii incorecte, mai ales acele persoane fizice care spun că nu le sunt de folos facturile reale şi că nu au nevoie de ele… dar, şi locaţiile care acceptă să aibă în incintă oameni care vin să desfăşoare acolo astfel de activităţi ilegale, asa cum le consider eu, şi cum sunt de fapt!“.

Citește și: 

Justin Timberlake, dezvăluiri despre momentul în care s-a îndrăgostit de Jessica Biel

Vremea 1 noiembrie 2018. Temperaturi mai scăzute și ceață densă în unele zone

Sursă foto: Facebook

 

 

 

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro