Artistul rock australian, Nick Cave și trupa sa, The Bad Seeds, vor concerta pentru prima oară în România, în iunie, în cadrul unui festival de muzică.
Nick Cave & The Bad Seeds și una dintre cele mai apreciate trupe indie-rock ale momentului, Arcade Fire, vin la București în data de 19 iunie, pentru a concerta în cadrul Festivalului Rock the City ce se va desfășura la Romexpo.
Nick Cave și-a format propria trupă, în anii ’80, după destrămarea trupei The Birthday Party (care inițial s-a numit Boy Next Door) al cărui membru era. Împreună cu The Bad Seeds, a lansat 16 albume de studio şi patru albume live. În toți acești ani au reușit să lanseze un număr mare de hituri. Unul dintre cele mai cunoscute este Where The Wild Roses Grow, cântat în duet cu Kylie Minogue. Trupa abordează o varietate largă de stiluri muzicale, precum post-punk, blues, pop, jazz şi garage-rock.
Ultimul său album, Skeleton Tree (2016), i-a dat posibilitatea lui Nick Cave să revină pe scenă și astfel, în timpul turneului european ce se va desfășura în 2018, să concerteze în România.
Arcade Fire este o trupă de indie-rock, care a apărut în 2001 și care a câștigat rapid inimile iubitorilor de muzică. Au devenit cunoscuți 3 ani mai târziu, prin albumul de debut, Funeral. De la al doilea album, Neon Bible, care a reușit să ajungă în top, au urmat alte albume care au ocupat locul întâi în topurile din America, Canada, Irlanda și Marea Britanie, toate fiind placate cu discuri de aur și platină.