NASA, prima misiune cu oameni pe Marte

De Unica.ro pe
NASA a anunțat când va fi pregătită de prima misiune cu un echipaj uman pe Marte. Platforma de testare pentru astronauții americani va fi Luna.

La aproape 50 de ani de la prima misiune cu echipaj uman pe Lună realizată de NASA, agenția anunță când va avea loc prima misiune pe Marte, acolo unde nu a reușit să ajungă până acum decât prin dispozitive spațiale, cum ar fi sonda InSight sau roverul Curiosity.

Cercetătorii de la NASA au făcut multe descoperiri pe Planeta Roșie cu ajutorul vehiculelor spațiale, precum moleculele complementare care conțin carbon și oxigen, elemente de bază ale vieții și dunele de nisip din regiunea craterului Lyot ce se pot vedea într-o fotografie publicată de agenția spațială americană.

Când va avea loc prima misiune NASA cu echipaj uman pe Marte

Șeful NASA a anunțat că se pregătește o nouă misiune pe Marte, de data aceasta cu echipaj uman, specificând faptul că platforma de testare va fi Luna: „Vrem să reuşim să ajungem pe Marte în 2033. Putem grăbi misiunea pe Marte, făcând acelaşi lucru cu cea de pe Lună. Luna este o platformă de testare” a declarat acesta, potrivit mediafax.

În timp ce drumul până pe Lună durează trei zile, cel de pe Marte durează luni, iar o misiune dus-întors, în jur de doi ani. Aceasta este condiționată și de poziția planetei, care nu poate fi explorată decât atunci când este de aceeași parte a Soarelui ca și Pământul, adică o dată la doi ani și două luni.

Termenul limită pentru această misiune este stabilit în 2033, dar cercetătorii încearcă să lanseze misiunea mai devreme, cum ar fi 2030.

Până atunci, astronauții se pregătesc de o misiune precursoare pe Lună. NASA vrea să afle cum să extragă şi să exploateze tonele de gheaţă care se găsesc la polul sud al Lunii. Din această gheaţă se poate produce aer de respirat, apă şi carburant, spun specialiştii. Anul prevăzut pentru această misiune este 2028.

Pentru ca o misiune cu echipaj uman pe Lună să fie realizată, NASA are nevoie de o rachetă cu putere mare. Momentan, noul lansator al agenției americane, Space Launch System (SLS), nu este pregătit nici pentru misiunea fără echipaj uman, ce este programată pentru iunie 2020. De aceea, este posibil ca NASA să apeleze la companiile spațiale private.

Sursă foto: shutterstock.com

 

 

 

 

 

Ce au furat CRBL și Oase la Asia Express. VIDEO exclusiv

Ce au furat CRBL și Oase la Asia Express. VIDEO exclusiv