Miracole de Crăciun – 4 poveşti uimitoare

De Nicoleta Galeteanu, pe

Unii le numesc minuni, alţii, coincidenţe fericite, însă un lucru e cert – unele cazuri aproape fatale rămân un mister chiar şi pentru ştiinţa medicală, readucând chiar şi în atenţia medicilor puterea miracolului.
Cazurile de mai jos evocă experienţele de viaţă absolut incredibile ale unor oameni simpli, cu precădere  copii, care au uluit lumea şi au pus-o pe gânduri.

Iată câteva „miracole” ce evocă experienţe aproape fatale petrecute în periada Crăciunului.

A supravieţuit după 30 de minute sub apă

S-a întâmplat recent, în apropiere de Sfântul Nicolae (6 decembrie) în acest an, iar povestea lui a fost „răspândită” în toată lumea.
Cazul băieţelului român, în vârstă de doi, care a supravieţuit aproape 40 de minute pe fundul unei piscine pare greu de crezut, dar este cât se poate de adevărat.

Caleb Teodorescu, care locuieşte în Statele Unite, a supravieţuit miraculos după ce a căzut într-o piscină cu apă. Abia după mai bine de 30 de minute băiatul a fost găsit de mama acestuia, când micuţul nu mai prezenta niciun semnal vital.
Când medicii nu îi dădeau nicio şansă de supravieţuire şi totuşi, Caleb şi-a revenit complet, după ce aceştia i-au indus o hipotermie terapeurică, pentru a evita leziuni serioase la creierului.

Chiar şi aşa, doctorii erau convinşi că băieţelul va rămâne cu sechele pentru tot restul vieţii, dar la o săptămână de la internare, Caleb a ieşit din spital pe tricicletă.

Au „înviat din morţi”

Anul trecut, în ajunul Crăciunului, o mamă şi copilul său abia născut au fost protagoniştii unui miracol asemănător, pe care presa l-a catalogat atunci „un miracol de Crăciun”.

Chiar în ziua de Ajun, Tracy Hermanstorfer, în vârstă de 33 de ani, se pregătea să nască într-un spital din Colorado.
Deşi sarcina ei a fost una normală, tânăra mămică a fost cuprinsă de o stare de somnolenţă, iar în scurt timp a încetat să respire. Inima i s-a oprit, la fel şi bebeluşului.

Încercările disperate de resuscitare ale medicilor de a-i salva au eşuat. Dar imediat s-a întâmplat minunea. Dintr-o dată, copilul a început să respire, iar la scurt timp, şi-a revenit şi mama. Medicii nu şi-au putut explica nici stopul cardiac, nici revenirea acestora.

Şi-a salvat copilul născut prematur

S-au chinuit 11 ani în să aibă un copil, iar când li s-a îndeplinit dorinţa, au avut parte de un adevărat miracol.
Su-San şi Jonathan Rudi, un cuplu din SUA, au trecut de la nebunie la extaz atunci când copilul lor a venit pe lume.

Copilul a venit pe lume cu nouă săptămâni mai devreme şi cum părinţii au fost luaţi prin surpindere, bebeluşul a fost născut prematur, acasă. Din păcate, micuţul nu dădea niciun semn de viaţă, aşa că tatăl a pus mâna pe telefon şi a sunat la urgenţă, de unde i s-au dat indicaţii pentru efectuarea respiraţiei artificiale.

Acesta a început să îi facă bebeluşului respiraţie gură la gură, până ce micuţul a început să respire.

Su-San crede că fiul ei este un miracol de Crăciun.

A supravieţuit după ce s-a aruncat de etajul nouă

Nu medicii l-au salvat, nici respiraţia gură la gură, ci mormanele de gunoi de lângă blocul în care locuia.
Anul trecut, chiar în perioada Crăciunului, un tânăr din New York a supravieţuit miraculos după ce s-a aruncat în gol de la etajul al nouălea al unui zgârie-nori.
Sinucigaşul, în vârstă de 26 de ani, a aterizat fix pe un morman de gunoaie uitate lângă imobil, ce nu fusese ridicat de pe 26 decembrie.
Foto: NorthFoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!