Marius Manole si Alex Bogdan, în ultimul episod „Imperiul Leilor”

De Unica.ro, pe Ultimul update Marți, 04 mai 2021, 14:01

Dan Șucu, Cristina Bâtlan, Mohammad Murad, Bogdan Micu și Dragoș Petrescu deschid porțile Imperiului pentru ultima oară în acest sezon. Miercuri, de la ora 20:30, antreprenorii cu idei si speranțe vor avea parte de runda finală de investiții. Doi actori își fac apariția în fața leilor și vor să-i convingă să finanțeze afacerea în care cred.

Augustin Pop le propune leilor asocierea într-un proiect măreț: dezvoltarea unei biblioteci naționale de cărți audio. Pentru a-i convinge că ideea lui e bună și merită finanțare, el îi va aduce în platou pe Marius Manole și Alex Bogdan. Actorul din serialul VLAD va recita din volumul ”Preludii” a lui Ernest Brenea, în timp ce Alex Bogdan va imita trei actori foarte mari ai României folosindu-se de un text din filmul ”5Gang” și îi va provoca pe investitori să ghicească cine sunt monștrii sacrii ai teatrului românesc pe care i-a interpretat.

Citește gratuit ediția de mai a revistei Unica. O găsești AICI

„Împreună am vrut să demonstrăm puterea a ceea ce auzim”, va spune Augustin la finalul momentului. Ideea antreprenorului va fi analizată la sânge de cei cinci lei, iar Bogdan Micu va vrea să afle care este diferența între ceea ce propune el și ceea ce există deja pe piață: „Cu ce este acest lucru diferit de alte site-uri care există deja, cum e Audible? Site-uri care nu doar că sunt consacrate, ci au monopol”, în timp ce Dragoș Petrescu va analiza cât de cerut este un asemenea produs pe piață: „Tu ai idee câte cărți citesc românii anual?”, va spune acesta. Dacă va primi finanțarea și leii se vor parteneria cu el în acest proiect ambițios, vedem săptămâna aceasta.

Ultimul episod Imperiul Leilor e miercuri, de la ora 20:30, la PRO TV.

Foto – PR

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!