Unii oameni nu-şi dau seama cât de norocoşi sunt că se nasc sănătoşi, că pot merge pe propriile picioare la muncă sau la şcoală, să îşi ia copiii acasă. Fie că şi-au pierdut picioarele în urma unor accidente, fie că s-au născut cu diverse malformaţii, aceşti oameni au reuşit să găsească puterea pentru a merge mai departe. Iată câţiva oameni fără picioare şi poveştile lor extraordinare, o sursă de inspiraţie şi curaj pentru noi toţi. Wrestler, campion naţional, un singur picior
Anthony Robles s-a născut cu un singur picior, dar nu a renunţat la visul lui de a deveni wrestler profesionist.
Luptătorul a câştigat titlul mondial la categoria lui de greutate, învingând un bărbat cu două picioare, dar care nu avea puterea lui în braţe, formată după ani şi ani de mers în cârje. Fetiţa care mergea pe o minge de baschet
Qian Hongyan a ajuns să fie sursă de inspiraţie pentru milioane de oameni după ce a reuşit să îşi învingă condiţia şi să participe la Jocurile Paralimpice de la Londra 2012. Fetiţa şi-a pierdut ambele picioare în urma unui accident de maşină pe când avea doar trei ani.
Deoarece părinţii ei nu-şi permiteau să cumpere proteze, fetiţa se deplasa folosind o minge dezumflată de baschet pe post de picioare. Deşi a reuşit să devină înotătoare şi oficialii chinezi i-au oferit tot ce are nevoie pentru proteze şi cârje, fetiţa încă mai foloseşte mingea de baschet, din obişnuinţă şi pentru că „îi este mai uşor să se arunce în bazin”. Citeşte mai multe despre oameni extraordinari fără picioare şi poveştile lor pe pagina următoare!
Dansatorul fără picioare, star la India Got Talent
Vinod Thakur are 21 de ani şi s-a născut fără picioare, dar cu o dragoste nebună pentru dans şi hip-hop. El a făcut senzaţie la show-ul indian echivalent cu Românii au talent, unde a impresionat pe toată lumea cu mişcările lui. Femeia fără picioare care are grijă de 130 de copii
Xu Yuehua este o femeie de 55 de ani din Xiangtan, China, care are grijă de copii abandonaţi dintr-un centru local.
Ea are grijă de copii de peste 37 de ani şi a fost mamă la mai bine de 130 de suflete. Xu Yuehua este, la rândul ei orfană din copilărie şi şi-a pierdut ambele picioare la 13 ani, într-un accident de tren.
Veţi afla mai multe despre aceşti oameni extraordinari într-un viitor dosar Unica.ro. Fiţi pe fază!
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.