Idei de cadouri pentru Paște

De Amelia Matei, pe Ultimul update Sâmbătă, 30 aprilie 2016, 13:53
Chiar dacă suntem la vârsta maturității, venirea Iepurașului este asociată de mulți dintre noi cu dulciurile. Ne transformăm în niște copii și ne dorim cât mai multe bunătăți pline, desigur, de calorii. Însă darurile făcute cu această ocazie nu trebuie să se rezume numai la astfel de produse.

Există și alte lucruri care pot fi dăruite și de care ne putem bucura. Iată câteva sugestii de cadouri pentru Paște.

Card-cadou

Dacă știi că persoana căreia vrei să-i faci o surpriză frumoasă de Paște este mai mofturoasă sau are o siluetă problematică: este între măsuri, este mai slabă sau puțin mai voluptoasă, atunci sigur vei da lovitura cu un card-cadou. Atenție, însă! Nu trebuie să fie o sumă astronomică pe acel bon, însă neapărat trebuie să fie de la magazinul preferat al primitorului.

Cadou de suflet

Fă o surpriză persoanei iubite și pictează o cană, farfurie sau un obiect din ceramică, lemn, etc., care știi că i-ar trebui. Chiar dacă nu ai talent, este suficient să ai o idee. Vei vedea că persoana dragă va fi foarte plăcut impresionată. Dacă ai copii, pune-i și pe ei la treabă, iar surpriza cu siguranță va fi mult mai mare.

Citește și: Destinații inedite de Paște în România

Coroniță decorativă

Coronițele decorative ne pot înfrumuseța casele nu doar de Crăciun, ci și de Paște. Poți cumpăra baza coroniței, care poate fi din nuielușe sau plastic, de la o florărie, și o poți împodobi după bunul plac, fie cu iepurași, ouă, puișori, plante sau doar cu flori.

Un coș cu bunătăți

Dacă știi că persoana de lângă tine este gurmandă, poți merge la o băcănie de unde să cumperi numai delicatesuri: un vin foarte vechi, brânzeturi scumpe, soiuri alese de fructe sau legume.

O carte

Pentru cei pasionați de lectură nici nu există cadou mai prețios. Întotdeauna aceștia se vor bucura atunci când vor primi un astfel de dar. Însă ai grijă ce fel de lectură alegi, pentru că trebuie să fie pe placul destinatarului.

Citește și: Care sunt preparatele tradiționale de Paște în alte țări

Foto: 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!