Grecia elimină restricțiile. Românii pot merge în vacanță fără certificat COVID-19

De Unica.ro, pe

Românii care merg în vacanță în Grecia nu vor mai avea nevoie de certificat COVID-19 pentru a intra în țară, ci doar de actul de identitate.

Ministrul grec al Turismului, Vasilis Kikilias, a afirmat în cadrul unei conferințe de presă susținute la București că a ridicat aproape toate restricțiile pandemice, iar personalul de vamă va fi suplimentat cu 50%.

Vasilis Kikilias a declarat, potrivit Libertatea: „Aproape am ridicat toate restricţiile legate de pandemie. În acest moment, pentru a veni în Grecia, românii au nevoie doar de bună-dispoziţie şi de paşaport, nu mai este nevoie de certificatele digitale, de teste PCR sau rapide, nu este nevoie să fii vaccinat. Românii şi ceilalţi turişti străini au nevoie doar de actul de identitate”.

În același timp, ministrul grec al Turismului a spus că știe de problemele cu cozile de la graniță. „Cunosc aceste probleme, am discutat cu ministerul de resort din Grecia şi am decis suplimentarea cu 50% a personalului care deserveşte vămile din nord”, a transmis el în acest sens. „Nu spun că nu vor fi deloc cozi şi că nu se va aştepta, dar lucrurile vor sta mult mai bine decât în trecut”.

Citește și: Destinații pentru luna de miere. Locuri romantice în România și în lume!

Citește și: Cascada Bigăr, una dintre cele mai frumoase cascade din lume. Cum se ajunge la cascada Bigăr

Citește și: Cetatea Poenari. Unde se află și cum ajungem

Citește și: Cascada Cailor din Borșa. Cum ajungi la cea mai înaltă cascadă din România

Totodată, oficialul a vorbit despre importanța turiștilor români pentru țara sa, în condițiile în care turismul și serviciile conexe reprezintă 25% din PIB-ul Greciei. „Turiştii români sunt foarte importanţi pentru noi”, a zis el. „Aşteptăm în acest sezon peste un milion de turişti din România. Am discutat cu reprezentanţii industriei din România şi am înţeles că Grecia va fi anul acesta principala destinaţie a românilor în afara ţării voastre”.

În 2022, Grecia a înregistrat venituri de 10,6 miliarde de euro din turism, dublu față de estimări. Aceasta a fost o consecință a faptului că autoritățle elene au hotărât să prelungească sezonul până în sepembrie-octombrie. Aceeași decizie este valabilă și pentru anul acesta.

La mijlocul lunii aprilie, Grecia a anunțat că restricțiile pandemice, cum ar fi purtarea măștilor în spațiile inferioare și necesitatea certificatelor COVID-19, vor fi ridicate pe perioada turistică estivală. Autoritățile vor analiza dacă restricțiile trebuie reintroduse în luna septembrie.

Foto – 123rf.com

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Urmărește-ne pe Google News
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!