Feng Shui: Elemente de bază pentru începători

De Diana Zagrean, pe

Arta feng shui se bazează pe câteva principii importante, la care voi face referire în fiecare dintre sfaturile ce vor urma. Iată câteva dintre elementele de bază pentru începători, de care veţi avea nevoie pentru a vă face viaţa amoroasă mai bună şi banii mai mulţi.
Shar-uri
Numite şi săgeţi otrăvite, shar-urile sunt formate din linii drepte şi unghiuri ascuţite îndreptate spre casa ta sau spre colţul pe care vrei să-l activezi, fie că e vorba de bani, sănătate sau dragoste.
Cele mai comune şi periculoase shar-uri sunt scările care urcă spre apartament, aleile din faţa casei, care se termină în intrarea principală în locuinţă şi colţurile formate din acoperişul casei sau blocului vecin.
Ciclurile elementelor
Cele cinci elemente primordiale se pot combina în două cicluri, productiv şi distructiv. Elementul care precede elementul vostru din ciclul productiv vă ajută atunci când activaţi un colţ al casei, în timp ce elementul care vă precede din ciclul distructiv, vă face rău.
Ciclul productiv:
Focul arde şi produce pământ. Din pământ se obţine metalul. Prin lichefiere, metalul simbolizează apa. Apa hrăneşte lemnul. Prin ardere, lemnul creează focul.
Ciclul distructiv:
Focul arde şi distruge metalul, lemnul extrage seva pământului, secătuindu-l. Pământul absoarbe apa, iar apa stinge focul.

Cu alte cuvinte, dacă sunteţi semn de foc, nu vă vopsiţi dormitorul în albastru, culoarea apei, iar dacă sunteţi semn de metal, ar fi util să aveţi mobilier în tonuri de maro cald.
Feng Shui: Elemente de bază pentru începători
Pătratul magic
Secretul pentru a găsi corect colţurile este să plasaţi graficul de mai jos pe schema casei, având grijă ca baza pătratului să fie pe aceeaşi parte cu uşa de la intrare.
Remedii feng shui
Remediile feng shui sunt trucuri mici, dar foarte utile prin care puteţi scăpa de elementele negative din casa voastră. Despre remedii, care sune ele şi cum se pot pune în aplicare acasă, puteţi citi aici.
Foto: Shutterstock
 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!