Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
De la spălarea creierului uman şi până la clonarea oiţei Dolly, experimentele curajoase din laboratoare au arătat că oamenii de ştiinţă pot fi „Dumnezei pentru o zi”…
…până la crearea Lui.
Crearea unui Soare artificial, clonarea mamuţilor sau descoperirea pariculei lui Dumnezeu se numără printre cele mai îndrăzneţe deziderate ale cercetătorilor pentru viitor, care, se pare, se pot juca cu ştiinţa.
Iată care sunt cele mai revoluţionare experimente pe care le plănuiesc aceştia în viitorul apropiat.
Particula lui Dumnezeu
Cel mai mare experiment ştiinţific al lumii, descoperirea Particulei lui Dumnezeu ar putea fi descoperită cât de curând, odată cu experimentele recente desfăşurate la Geneva, în laboratorul CERN (Laboratorul European pentru Fizica Particulelor Elementare).
Bosonul lui Higgs, supranumit Particula lui Dumnezeu, este o particulă subatomică, a cărei identificare ar putea explica de ce celelalte particule au masă, o necunoscută care scapă cercetătorilor de decenii întregi.
Aceştia au reuşit în schimb, să creeze un un mini Big Bang cu ajutorul acceleratorul de particule de la CERN, LHC.
Desluşirea sistemului nervos uman este una dintre cele mai intense preocupări ale oamenilor de ştiinţă, care ascunde multe mistere inaccesibile deocamdată omului.
Astfel, anul acesta am putea asista la experimente remarcabile în domeniul neuro-tehnologiei, printre care tratamente virtuale prin conectarea creierului la computer, vindecarea maladiei Alzheimer şi recuperarea completă a celor care au suferit fracturi ale coloanei vertebrale.
Recrearea mamuţilor
Este doar o chestiune de timp până când ştiinţa va recreea Jurassic Park, aşa cum producătorii filmului doar au simulat. După ce au clonat un şoricel mort de 15 ani, cerectătorii japonezi şi-au pus în plan să cloneze un Mamut, specie dispărută acum mai bine de 4,5 milioane de ani.
O astfel de clonare ar putea fi posibilă numai dacă aceştia cor găsi o celulă intactă a animalului, care s-ar fi putut conservat la -20 de grade
Experimentul a fost aplicat pe un ibex, specie dispărută, dar animalul a murit la scurt timp după naştere.
Citeşte în continuarea ce alte decsoperiri anunţă oamenii de ştiinţă.
Crearea unui Soare artificial
După Big Bang şi descoperirea lui Dumnezeu, cercetătorii americani vor să creeze un nou Soare, pentru a rezolva problema energiei artificiale.
Deşi rezoluţia este stabilită din 2008, oamenii de ştiinţă de la Laboratorului Naţional Lawrence din Livermore, California, se pregătesc intens pentru realizarea experimentului, care se va produce prin ”incendierea” unei stele realizate în laborator, cu cel mai mare laser din lume, ce măsoară cât trei terenuri de fotbal.
Habitatul pe Marte
La 40 de ani de la prima aselenizare, omul astronauţii se gândesc serios că omul ar putea locui foarte comod acolo.
Doi oameni de ştiinţă propun ca primii astronauţi trimişi spre Marte să rămână definitiv acolo pentru colonizarea Planetei Roşii, la fel ca primii colonişti ajunşi în America de Nord.
Ideea este de a explora mai repede şi mai ieftin planeta Marte.
Descoperirea sfârşitului Universului
De data aceasta, experimentul constă doar într-un studiu realizat de cercetătorii din California, în urma căruia aceştia au ajuns la concluzia că sfârşitul întregului Univers se va produce peste circa 3,7 miliarde de ani.
Potrivit acestora, universul este creat din bule inflaţioniste – reprezentând alte universuri – care apar sau dispar, iar cum despre Univers se crede că se află în expansiune încă de la Big Bang, de acum circa 13,7 miliarde de ani, acesta va continua să se extindă la infinit.
Află ce mistere umane nu au reuşit să explice oamenii de ştiinţă.