Experiența neplăcută de care a avut parte o mamă în timp ce își alăpta copilul în tramvai

De Amelia Matei pe
Bryony Esther, o tânără mamă din Marea Britanie, a avut parte de o esperiență neplăcută în tramvai, în timp ce călătorea împreună cu cei doi copii ai săi, în vârstă de 5 ani și, respectiv, 15 luni. Ea a povestit întâmplarea pe o rețea de socializare pentru a trage un semnal de alarmă.

Femeia în vârstă de 32 de ani spune că la sfârșitul unei zile lungi și grele s-a urcat într-un tramvai și a început să își alăpteze bebelușul. Însă a rămas neplăcut surprinsă de indiferența celor din jur. Majoritatea locurilor pe scaune, inclusiv cele rezervate mamelor, persoanelor în vârstă sau cu handicap, erau ocupate de bărbați.

Niciunul dintre ei nu s-a ridicat pentru a-i permite lui Bryony să alăpteze mai ușor.

„Stau să îmi alăptez copilul în picioare în tramvai mulțumită acestor domni. Pe scaunul rezervat mamelor și persoanelor bătrâne sau cu handicap stă un biciclist care mă lovește constant cu bicicleta lui. Vă rog să distribuiți această postare, aș vrea ca mamele, iubitele și soțiile lor să vadă cum se comportă”, a scris Bryony Esther pe contul său personal de Facebook.

În comentariile de la postare, femeia a specificat că nu i-a cerut nimănui locul în tramvai, însă ceilalți călători au observat faptul că ea alăptează.

„Nu am pus întrebarea direct, dar când am urcat în tramvai am vrut să îmi așez băiețelul de cinci ani pe un scaun pentru ca eu să pot avea grijă de bebeluș, însă cineva s-a așezat înaintea noastră ș ne-a spus , a adăugat Bryony.

Postarea femeii a devenit virală în mediul online, fiind distribuită de zeci de mii de ori.

Citește și – 11 vedete care susțin alăptatul în public

Citește și – Ce gândesc bărbații despre alăptatul în public

Foto – Facebook (Bryony Esther)

Prințul Louis împlinește un an. Ce fotografii au publicat Ducii de Cambridge

Prințul Louis împlinește un an. Ce fotografii au publicat Ducii de Cambridge