„Eu și tu” („Io e Te”), filmul nesperat din cariera maestrului Bertolucci

De Unica.ro pe

Din 6 septembrie, cel mai recent film al lui Bernardo Bertolucci se lansează pe marile ecrane, cu o poveste realizată într-un moment în care maestrul italian nu mai spera să revină în cinematografie.
După o carieră intensă și apreciată de aproape o jumătate de secol, el nu a mai regizat niciun film din 2003, de la Visătorii(The dreamers), și niciun film în Italia de 30 de ani – Eu și Tu (Io e Te) însemnă revenirea lui în industrie, dar și acasă.
Condiția medicală precară cu care s-a confruntat în ultima perioadă l-a făcut să spere la altceva, la o altă activitate care să-l pasioneze, fără să știe exact care va fi aceasta. Într-o zi fericită, însă, Niccolò Ammaniti i-a prezentat romanul lui, proapăt ieșit din tipar. Așa s-a născut Eu și Tu (Io e Te).
Povestea actuală și sensibilă despre adolescențe fragile și inocențe furate l-au făcut să spună: „Da!” Cadrul relativ restrâns în care are loc acțiunea, tendința mărturisită a lui Bertolucci de a transforma, răbdător și neașteptat, claustrofobia în claustrofilie, i-au dăruit contextul potrivit pentru a scrie și rescrie scenariul timp de mai multe luni și pentru a-l regiza imobilizat într-un scaun cu rotile.
Castingul a fost, se pare, un proces anevoios. Maestrul a ales în rolurile personajelor principale doi actori aflați la primul rol major în cinematografie: Jacopo Olmo Antinori și Tea Falco.
Lorenzo, adolescentul care se ascunde pentru o săptămână în subsolul clădirii unde locuiește ca să scape de o excursie cu clasa, este interpretat de Jacopo Olmo Antinori, cel numit „Olmo” datorită personajului lui Gerard Depardieu din 1900. Fiul actriței Francesca De Martini, el a fost înscris la casting, pe ascuns, de mama lui. Până la Eu și Tu (Io e Te), a jucat în mai multe piese de teatru și seriale, dar fără să ia meseria de actor prea în serios – chiar și acum, el consideră experiența „unică și irepetabilă”.
Sora vitregă a tânărului, cea care îi invadează spațiul încercând, totodată, să scape de dependența de heroină, este Tea Falco. Ea l-a îndrăgit mereu pe Bertolucci, iar șansa de a juca într-un film de-al lui părea un vis. În final, personajul Oliviei împrumută tot felul de trăsături din viața ei reală – pasiunea pentru fotografie, accentul catalan, nonconformismul, ba chiar și unele dintre replicile pe care i le-a dat regizorului în discuțiile lor preliminare.
În rolul bunicii lui Lorenzo o regăsim pe Veronica Lazăr, actriță de origine română, promotoare, prin fundația Itaro Arte, a filmului italian în România și a filmului românesc în Italia, o prezență remarcată încă din anii ’70 în filmele lui Bertolucci, Michelangelo Antonioni, Dario Argento.
Rezultatul colaborării cu acești câțiva artiști care l-au readus la viață pe marele regizor a fost deja apludat la Cannes, Dubai, Rotterdam, în Italia și la San Francisco. Eu și Tu (Io e Te) promite să fie o experiență interesantă și pentru publicul din România. 

Pentru mai multe detalii, accesați www.facebook.com/Eu.si.tu.film
Scrie-ne, până pe 1 septembrie pe concurs@unica.ro despre un eveniment neconvenţional din adolescenţa ta şi poţi câştiga una dintre cele trei invitaţii la filmul „Io e te“, la cinema Studio din
Bucureşti, în săptămâna 6-13 septembrie, oferite de Unica şi Asociaţia Culturală Macondo. Accesează unica.ro, secţiunea „Concursuri“, să afli dacă ai câştigat.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro