Farmecul tangoului e evident atunci când îl dansezi sau îl privești. Dar cum e el pentru cineva care dă viață acestei muzici ? Ne spune Alex Nucă, un muzician aparte.
Newsletter zilnic Unica
Intră în lumea Unica pentru a fi la curent cu cele mai importante informații din lifestyle-ul feminin.
„Întâlnirile în tango sunt puternice și misterioase, ca tangoul însuși”, spune Alex Nucă. Poate de aceea ele dau naștere unor pasiuni de durată –pentru el, de cel puțin 15 ani. „Este o muzică și un dans al iubirii. Cred că tango-ul este o sinteză a experiențelor romantice ale umanitățîi, într-o măsură considerabilă. Muzica de tango este un permanent ”Te iubesc!” Cum să rămâi rece și indiferent la așa ceva?”
Alex a fost atras de muzică de la o vârstă foarte fragedă și a început să cânte la chitară pe la 5-6 ani, iar prin liceu a cântat în câteva formații de rock –printre care și Krypton. A fost producător muzical și inginer de sunet, dar adevărată pasiune s-a dovedit a fi tangoul. După ce a început să studieze la bandoneon (un fel de acordeon tipic tangoului), a creat un ansamblu de tango, apoi a reorchestrat muzică pentru un duet format din două instrumente: bandoneon și chitară.
Acum Alex Nucă orchestrează și compune muzică pop, tango nuevo, muzică de film și de teatru. Cel mai recent proiect de teatru al său este muzica piesei de teatru „Doamna Godot” în regia lui Felix Crainicu, spectacol pus în scenă la Teatrul Dramaturgilor. Dar nu pierde legătura nici cu celelalte tipuri de muzică, pentru că orchestrează și produce un album al cântăreței Natalia Barbu.
Îndrăgostirea de tango
„M-am îndrăgostit de tango datorită felului în care m-am simțit ascultându-l, cântându-l, dansându-l -mai apoi. Ceea ce ascultăm noi acum dintre vechile înregistrări de tango sunt ”la crème de la crème”, cele mai bune piese interpretate de cele mai bune orchestre într-o perioadă în care muzicienii de tango erau la apogeul carierei lor. Am perioade de apropiere și de îndepărtare de tango. Acum sunt într-o perioadă în care nu mai dansez, cânt puțin, nu ascult deloc tango. Din când în când mai deschid un radio online care transmite doar tango contemporan și mai caut un fir, o ”inspirație” cum se spune în mod popular.”
În opinia sa, tango-ul este „o ființă vie care vine dacă organizezi evenimentul corect, dacă respecți muzica, dansul, dansatorii, orchestra. Atunci tango-ul se instalează și cu toții simt asta, totul devine magic, este o stare de transă colectivă pe care o resimt și cei care dansează precum și cei care privesc dansatorii de pe margine. Aceste condiții fiind îndeplinite, se instalează o stare de fericire pe care o resimt marea majoritate a participanților.”
În ultimii ani, Alex mărturisește că s-a îndepărtat de anumite comunități de dansatori de tango de pe la noi, fiind supărat pe ”profesorii” de tango care predau aiurea și s-au îndepărtat de firescul dansului, al petrecerii de tango, înflorindu-le după ureche și nerespectând tipicul necesar bunei funcționări a acestui eveniment important pentru un dansator, mutilându-l cu tombole, anunțuri publicitare, demonstrații forțate ale ”maeștrilor”.
„Muzica de tango are o serie de agregate, de elemente distinctive care îi dau amprenta caracteristică. Unele elemente sună bine cântate cu chitară (care este un instrument de acompaniament prin excelență), dar când un bandoneon începe să cânte… iei foc, înțelegi direct și nemijlocit ce este tango”, spune Alex.
La bandoneon, ”tușele” muzicale sunt mai puternice, melodia explodează cu o autoritate care captează complet atenția ascultătorului. Bandoneonul este un instrument deosebit de expresiv, cu un timbru complex și posibilități dinamice greu de egalat.
Așa că era clar că Alex avea nevoie de un bandoneon al său. Era în anul 2004 când începea să caute instrumentul mai întâi în anticariate, fără succes. La sugestia unui amic, își pune chiar în vânzare garsonieră, înainte de a avea vreo oferta. Într-un final primește un telefon din Germania, unde găsise o fabrică ce îi putea prelua comandă pentru un bandoneon. O decizie rațională? Ce contează, visul lui începea să prindă contur.
Se spune să e riscant să te ghidezi în carieră după pasiune – Alexandru e dovadă contrară. În cazul lui, talentul a dat sens tuturor întâmplărilor. „După mulți ani de zbucium și eforturi, după multe încercări și provocări, pot rezumă într-o propoziție aproape totul despre mine: muzica este iubirea vieții mele”.
Definiție
Tango-ul este o muzică ritmată și romantică totodată. Ea are trei subgenuri distincte principale: tango, vals și milonga. Într-o anumită perioadă, orchestrele de tango au inclus și piese foxtrot.