De ce credem în “semne”. Pisica neagră şi horoscopul

De Lumea Femeilor, pe

Hotărât lucru, psihicul nostru nu face casă bună cu hazardul: nu putem trăi fără să ştim ce vom face măcar mâine! În lipsa unor informaţii obiective, întrebăm astrele, zaţul din ceaşca de cafea… Amuzant şi, poate, chiar folositor, atât timp cât nu ajungem să ne conducem viaţa după astfel de “semne”!
Există nenumărate situaţii în viaţă în care emoţiile escaladează  raţiunea. Logica dispare, făcând loc unui puternic sentiment de nesiguranţă. În astfel de momente ne simţim vulnerabili şi devenim, dintr-odată, avizi să ştim “ce ni se arată”: ce spun astrele, sau ghicitoarea în ghioc, în bobi sau în cafea. Iar “informaţiile” oferite de aceste “oracole” ne dau un sentiment de siguranţă. Chit că “informaţiile” se potrivesc, uneori, ca nunca în perete, noi rămânem cu impresia că deţinem controlul, pentru simplul fapt că “ştim ce ne aşteaptă”.

Atenţie, ne  manipulează!

Pisica neagră? Scuipă în sân şi fă trei paşi înapoi! În momentul în care începem să credem în ea, superstiţia ne manipulează. Ne autosugestionăm inconştient (“ceva rău o să mi se întâmple!”) şi raţiunea dispare. Nu ne mai conducem noi înşine viaţa. Ea este condusă de “semne”.

INTUIŢIA ESTE… ALTĂ POVESTE

Să nu facem confuzie între superstiţii şi capacitatea de a intui apariţia unor evenimente (premoniţia bazată pe experienţa de viaţă şi pe legătura noastră strânsă cu universul)! Foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!