Cum să sculptezi dovleacul de Halloween

De Oana Dinu pe
Dovleacul transformat în felinar este cu siguranță vedeta serii de 31 octombrie. Dacă vrei să ai cel mai original decupaj, iată câteva idei despre cum să sculptezi dovleacul de Halloween. 

Legenda lui Jack O’Lantern a devenit faimoasă în întreaga lume, iar noaptea de 31 octombrie este un prilej de distracție în fiecare an. Tradiția felinarelor obținute din dovleci pentru a alunga spiritele rele este cel mai important simbol al acestei sărbători celtice, pe lângă costume, manichiură, machiaje speciale pentru petrecerile tematice. Iată cum poți să sculptezi dovleacul de Halloween anul acesta.

Fie că îți dorești o față mai veselă, mai tristă, mai înfricoșătoare sau mai haioasă, după ce ți-ai ales dovleacul, primul pas pentru a începe să creezi un felinar este tăierea capacului. Pentru asta vei avea nevoie de un cuțiut cu vârf ascuțit, astfel încât să poți înțepa coaja groasă.

Cum să sculptezi dovleacul de Halloween

Următorul pas este să scoți din interior pulpa și semințele. Poți folosi o lingură de plastic sau de metal, cum îți este mai ușor. Dacă ai ales un dovleac de plăcintă, atunci poți folosi pulpa pentru piure și semințele pentru salată sau le poți prăji.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Philip George (@philg1996) on

Dacă îndemânarea la desen nu face parte dintre calitățile tale, cel de-al treilea pas pe care trebuie să îl urmezi pentru a învăța cum să sculptezi dovleacul de Halloween este desenarea unui model pe hârtie, pe care ulterior să îl lipești pe dovleacul curățat. Pentru a-l imprima, trebuie să înțepi dovleacul cu un vârf ascuțit, urmărind desenul. Poți folosi un cuțit sau alt obiect de metal, cum ar fi un cui. După ce ai terminat, decupează după desen, cu un cutter sau cuțit cu zimți.

De obicei, pentru a lumina felinarul poți folosi lumânări, dar se va vedea foarte bine și cu luminițe electrice, cum sunt cele pentru pomul de Crăciun, înfășurate pe un borcan. Dacă alegi cea de-a doua variantă, ai grijă să decupezi și un capac în partea de jos, pentru cablu. Dacă nu vrei să se afume miezul dovleacului, unge-l cu vaselină.

Cum să sculptezi dovleacul de Halloween în cele mai haioase moduri

Dacă vrei să îți suprinzi prietenii cu un model haios, am ales de pe Instagram câteva modele foarte ingenioase. Poți folosi orice accesoriu ai prin casă, după cum îți dictează imaginația.

Nu doar supereroii pot fi surse de inspirație pentru dovleacul de Halloween 2018, ci și războinicii scandinavi: vikingii.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by dgporscster (@dgporscster) on

Dacă te-ai săturat de fețe furioase și înfricoșătoare, din top nu pot lipsi personajele de benzi desenate, cum ar fi Mickey Mouse, Spiderman, Badman sau animăluțele domestice.Vor fi cu sigurnață preferatele celor mici.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Autumn in London (@london_in_autumn) on

Dacă ești fashion addicted și îți dorești să vezi cum poți să sculptezi dovleacul de Halloween în cel mai stylish mod, acesta este exemplul perfect. Perlele sunt piesa de rezistență, oricât de înspăimântătoare ar fi această sărbătoare.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Kempfné G. Alexandra (@kempfszandi) on

Pentru că fiecare toamnă este specială datorită aceste sărbători atât de populare, un model care să aibă această tematică nu trebuie să lipsească din opțiunile noastre.

Cum să sculptezi dovleacul de Halloween, dovleac si frunze de toamna

Dacă ai învățat cum să sculptezi dovleacul de Halloween, poți să intri deja în atmosfera zilei de 31 octombrie cu aceste jocuri de groază.

Citește și: 

Vremea 24 octombrie 2018. Cod portocaliu de vânt puternic și ninsori

Gestul emoționant făcut de o echipă medicală pentru donatorii de organe VIDEO

Sursă foto: shutterstock.com/123rf.com/instagram

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

EXCLUSIV. Noi începuturi pentru Anna Lesko. Artista își renovează complet casa. VIDEO

EXCLUSIV. Noi începuturi pentru Anna Lesko. Artista își renovează complet casa. VIDEO