Ce să vizitezi în Peloponez

De Laura Davidescu pe
În această vară, agențiile de turism propun ca destinație nouă de vacanță sudul Greciei continentale, acum existând cursă directă de avion București- Kalamata. Iată ce să vizitezi în Peloponez, dacă alegi o vacanță în această superbă regiune a Greciei.

Pentru mulți români, Kalamata este un sinonim al faimoaselor măsline, dar Kalamata este și o excelentă destinație de vacanță în extremitatea sudică a Greciei, în peninsula Peloponez. Iar vestea bună este că, din luna iunie există și cursă charter cu avionul direct la Kalamata, așa că poți ajunge pe plajele străjuite de măreții munți Tayget în doar o oră și jumătate de la decolarea din București.

Dacă lenevitul la plajă, pe un șezlong, cu un suc de portocale proaspăt stoarse alături, sau ospitalitatea hotelurilor și a tavernelor grecești nu ți se par suficient de atrăgătoare, află că poți face o mulțime de excursii în împrejurimi, pentru că zona este plină de alte atracții turistice: mănăstiri pe buza muntelui sau situri arheologice care te vor impresiona prin istoria palpitantă a Greciei antice: Epidaur, Micene, vechiul Messini sau Olympia, locul unde se desfășurau celebrele jocuri sportive ale antichității.

Laura Davidescu situl arheologic din Messini

Laura Davidescu vizitând situl arheologic din Messini

Pentru cei deja familiarizați cu nordul Greciei și care-și închipuiau (ca mine) că Peloponezul este o întindere aridă și plată, relieful zonei va fi o mare surpriză: munții au aici peste 2400 de metri altidudine, iar spinările lor sunt pline de verdeață. Pe dealurile molcome de la poale se întind livezi de portocali, lămâi, fistic și, bineînțeles, măslini cât vezi cu ochii, unii dintre arbori fiind mai vechi de o mie de ani. Așa că fiți atenți cum vă calculați distanțele dintre locurile pe care vreți să le vizitați, pentru că veți dori să vă opriți să cumpărați ulei sau măsline de la localnici, fructe proaspete și miere sau gem de portocale ori doar să faceți fotografii cu peisajul care este o belvedere continuă.

Ce să vizitezi în Peloponez

Orașul Kalamata în sine nu e un obiectiv turistic prea ofertant. Are o zonă pietonală centrală cu numeroase magazine moderne, dar unde  nu vei găsi nici măcar un butic cu suveniruri sau mărfuri tradiționale. Merită însă o plimbare măcar pentru un popas pentru o cafea sau un fresh de portocale savurate în timp ce priveși vânzoleala veselă, specific urbană. Dar, din dreptul portului, mergând spre vest, Kalamata se bucură de o plajă lungă de kilometri, garnisită cu hoteluri și restaurante de toate categoriile – de la budget-uri de două stele până la resorturi cochete, cu piscine, viluțe private, spa-uri și terenuri de sport (inclusiv lotul olimpic al Greciei vine la Kalamata, la Elite City Hotel, în cantonamente). Dintre hotelurile vizitate, mie cel mai mult mi-a plăcut Filoxenia****, care oferă cazare inclusiv în regim all-inclusive la standarde extrem de ridicate. Și toate acestea se află la nici 20 de minute de aeroport. În plus, orașul este străjuit de munți, deci nici măcar peisajul nu te plictisește.

Hotelul Filoxenia din Kalamata

Hotelul Filoxenia din Kalamata

Pont: miercurea e piață tradițională în Kalamata – atunci poți cumpăra alimente tradiționale proaspete și de cea mai bună calitate la prețuri de producător.

Monemvasia, bijuteria medievală din largul mării

Orășelul medieval aflat pe o stâncă din estul extrem al Peloponezului e o minunăție care-ți va tăia respirația. După o oră și mai bine de condus pe un drum nu tocmai lin, singurul acces de altfel, stânca pe care sălășluiește Monemvasia se înalță maiestoasă din apele mării. Poți ajunge până la poarta vechiului oraș cu mașina, peste un istm, iar apoi te poți plimba pe străduțele înguste, cu multe trepte, pe care vei găsi o mulțime de buticuri și restaurante. Alocă-ți câteva ore bune vizitei, pentru că vei dori să faci poze la fiecare pas. Există numeroși turiști dornici să se cazeze chiar în orășel, în casele vechi de peste un mileniu, dar eu te sfătuiesc să alegi ceva mult mai ofertant – hotelul Kinsterna*****, situat pe dealul de vizavi de insulă, care are o priveliște minunată spre stânca ce găzduiește Monemvasia.

Kinsterna este un domeniu reconstruit pe ruinele unui vechi fort bizantin, otoman și venețian, acum restaurat și extins cu un bun gust desăvârșit. Tot locul emană un lux discret, care te va face să vrei să petreci minimum două zile aici. Pe a treia o vei primi gratuit, din partea casei.

Nafplio, prima capitală a Greciei

nafplio pe stradute

E o plăcere să te plimbi pe străzile înguste cu aer medieval din Nafplio.

Nafplio a fost prima capitală a Greciei, iar asta se vede. Orașul, cu o arhitectură cu puternice influențe venețiene, are o distincție și o frumusețe aparte și te sfătuiesc să-ți planifici aici o vizită de cel puțin câteva ore. Poți urca treptele abrupte până la cetate, te poți plimba pe străzile înțesate de magazine și mici restaurante, te poți odihni pe faleză sau poți lua vaporașul pentru a face o vizită insulei din apropiere – este cea pe care s-a filmat Contele de Monte Cristo!

Sparta și Mystras, locuri încărcate de istorie

Sigur ai auzit o mulțime de lucruri despre Sparta și, pentru că o vei vedea că e situată în Peloponez, te vei gândi să o vizitezi. Te anunț de la bun început să Sparta te va dezamăgi – nu are farmecul unui oraș antic pe care l-ai aștepta. Desigur că are câteva ruine antice și un muzeu de arheologie, dar, mai mult decât să-ți faci un selfie cu statuia eroului Leonidas, nu aș putea să-ți recomand. Vestea bună este că la doar 5-6 km de Sparta se află Mystras, un sit medieval din patrimoniul UNESCO pe care merită să-l vizitezi pentru a admira zecile de biserici și fabuloasele ruine care acoperă un deal întreg. Ca “aperitiv”, îți spun doar că Mystras e locul unde a fost încoronat ultimul împărat bizantin, Constantin Paleologou.

Pont: începe vizita din susul dealului, ca să nu obosești foarte tare vizitând situl.

golful Navarino

Golful Navarino e străjuit de hoteluri luxoase, livezi și terenuri de golf. Zici că e raiul pe pământ!

Nu am mai menționat nimic despre plaje, pentru că pe acelea le vei găsi cu ușurință în Peloponez, sunt la tot pasul. Inclusiv superba plajă de pe Costa Navarino. Ca și alte obiective turistice încărcate de istorie, precum Epidaur, Micene, vechiul Messini sau Olympia. Sau incredibilele peșteri Diros și Kastria. Nici eu nu am avut timp să le văd pe toate într-o singură vacanță, așa că e sigur că voi reveni în Peloponez.

Cum ajungi în Peloponez

Cu pachet turistic, cumpărat prin agenție. Cocktail Holidays  are charter săptămânal către Mykonos, cu escală în Kalamata. Găsești pe site-ul agenției oferte de pachete turistice în hoteluri de la două la cinci stele, cu prețuri pornind de la 448 euro/persoană.

Pe cont propriu – cu avionul până la Atena, apoi cu mașină închiriată. Sau cu mașina din România, dar va trebui să mai adaugi niște escale pe traseul de dus și de întors. Prețul va fi mai mare decât prin agenție, dar și programul va fi mai flexibil.

Sursa foto: arhiva personală, 123RF

S-ar putea să te intereseze și:

10 plaje spectaculoase din Grecia pe care merită să le încerci

Horoscop mitologic din Grecia Antică: Ce zeu sau zeiță te reprezintă, în funcție de zodie

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro