Cătălin Bordea lansează o piesă de dragoste în viziunea unui comediant, în colaborare cu artistul Jean Gavril

De Dana-Ruxandra Panghe, pe

Cătălin Bordea, unul dintre cei mai cunoscuți comedianți din România, lansează prima sa piesă. Este un cântec despre dragostea pentru soție, pentru vin, și pentru tot ce înseamnă viață în colaborare cu Jean Gavril – Nebun după tine.

Bordea feat. Jean Gavril – „Nebun după tine“

Piesa este o declarație de dragoste, așa cum este ea văzută de către un comediant și a fost compusă de Cătălin Bordea, Jean Gavril, Ciprian Pascal, Paul Mărăcine (Spike), versurile au fost scrise de Cătălin Bordea, iar de producție s-au ocupat Paul Mărăcine (Spike) și Vlad Lucan.

Piesa asta am scris-o din dragoste pentru vin, din dragoste pentru soție, din dragoste pentru prieteni și pentru tot ce înseamnă întâlnirile cu ei la o vorba buna. Am o pasiune mai veche de a scrie versuri însă acum, cu ajutorul lui Paul Mărăcine și a băieților de la ATOM, am reușit sa transform strofele in muzica. Este un proiect foarte personal care deschide porțile pentru alte “nebunii” pe care le am in suflet și in minte. A se consuma cu inima calda și cu un pahar de vin rece“, a declarat Bordea.

Clipul piesei îl suprinde pe Bordea în diverse ipostaze fericite de-a lungul vieții sale, pe scena de comedie, la nuntă sau la povești alături de prieteni. Acesta a fost realizat de Nelu Cortea și Razvan Jijie (montaj).

Cătălin Bordea este absolvent al universității de teatru UNATC și a fost unul dintre primii comedianți din România (din 2003) și cel care a scos primul DVD de stand-up comedy din țară.

Bordea a susținut 7 showuri la Sala Palatului din București și două la BT Arena din Cluj.

Comediantul se mândrește cu faptul că este căsătorit de 7 ani și cu planuri de a rămâne așa pana la capăt.

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!