5 sfaturi simple pentru amenajarea eficientă a unei băi mici

De pe

Baia este unul din locurile pe care le poți amenaja cu ușurință și după bunul plac, iar rezultatele sunt pe măsură. Chiar dacă e vorba de o baie de mici dimensiuni, atunci când vine vorba de organizare, poți obține un spațiu aerisit, spațios și primitor, unde te poți retrage oricând pentru o baie fierbinte și relaxantă.

Ți-am pregătit mai jos câteva sfaturi pentru organizarea băii care te vor ajuta să pui totul la punct și să transformi acest loc în propriul tău refugiu spa.

Folosește din plin spațiul de pe pereți

Un truc care te va ajuta să economisești spațiu într-o baie de mici dimensiuni este de a folosi piese de mobilier suspendate pe perete. De exemplu, poți opta pentru dulapioare de baie înguste și înalte, care au suficient spațiu de depozitare, dar care nu încarcă vizual spațiul.

Mai poți monta alte dulăpioare suspendate deasupra chiuvetei și chiar deasupra WC-ului, dar și rafturi. Astfel, vei avea suficient spațiu ca să depozitezi prosoapele, cosmeticele, șampoanele, sare de baie și nu numai.

Ține cât mai puține lucruri la vedere

Cu cât ai mai multe obiecte la vedere în baie, cu atât spațiul va arăta mai aglomerat și mai neîncăpător. Așa cum ți-am recomandat mai sus, folosește din plin spațiile de depozitare, unde să ascunzi tot felul de produse și accesorii pe care le folosești.

Dacă ai ales să montezi și rafturi, poți așeza pe ele doar câteva obiecte, într-un mod cât mai minimalist, precum o sticluță cu parfum sau cu bețișoare parfumate, câteva lumânări sau ghivece mici cu flori sau orice alt obiect decorativ. Ce-i drept, micile detalii ca acestea vor face ca baia ta să arate exact ca un refugiu spa.

Folosește culorile potrivite

Secretul unei băi mici stă în culorile pe care le folosești. E recomandat să folosești întotdeauna culori deschise, dar ține cont că faianța ar trebui să fie cu o nuanță mai deschisă decât gresia. Totuși, dacă vrei să folosești culori puternice, precum portocaliu sau verde, ai grijă să le temperezi cu alte nuanțe neutre.

O altă opțiune este să folosești o singură culoare pentru pereții și să folosești diferite obiecte decorative sau covorașe pentru pete de culoare. Pentru ca încăperea să pară mai înaltă, ai putea chiar să vopsești un perete în dungi verticale, iar pentru a părea mai încăpătoare, folosește dungi orizontale. Ține cont că dungile nu trebuie să fie foarte subțiri.

Folosește cât mai multe oglinzi

Oglinzile au marele avantaj de a face ca orice spațiu să pară mai încăpător. Așa că pe lângă tradiționala oglindă aflată deasupra chiuvetei, mai poți monta alte două sau chiar trei oglinzi. Un alt truc este să montezi oglinzile una în fața alteia, pe pereți opuși, pentru a obține un efect vizual de spațiu nemărginit.

De asemenea, te poți folosi și de lumini pentru a face ca baia să pară mai spațioasă. Pe lângă luminile montate pe tavan, ai putea alege să montezi lumini și deasupra oglinzilor. Cu cât baia este mai întunecoasă, cu atât va părea mai mică.

Profită de orice spațiu disponibil pentru depozitare

Dacă ai în baie chiuvetă și WC suspendate, folosește spațiul de sub ele pentru a depozita cât mai multe obiecte de care ai nevoie, mai ales dacă nu ai suficient spațiu pe pereți. Un alt spațiu pe care îl poți exploata din plin este cel din jurul căzii. Trebuie doar să montezi o mască care să camufleze spațiul de depozitare.

Mai poți folosi și spațiul de pe ușa de la intrare, unde se poate monta un cuier pentru prosoape și halatul de baie, dar și peretele de la duș, unde s-ar potrivi un suport pentru șampoane și gelurile de duș.

Amenajarea unei băi mici nu trebuie să fie o provocare. Dacă ții cont de sfaturile de mai sus, vei reuși să obții o baie mai aerisită și mai spațioasă. Folosește culorile potrivite, profită din plin de toate spațiile de depozitare și nu uita de micile detalii care îți vor transforma baia în locul ideal pentru relaxare după o zi plină.

Sursă foto: Shutterstock

(P) Material publicitar realizat in colaborare cu Romstal

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro