5 sfaturi practice pentru tine şi pentru casa ta

De Lumea Femeilor, pe

Orice gospodină îşi doreşte o casă curată şi asta în timp ce arată sexy. Iată câteva sfaturi practice pentru tine şi casa ta.
 
Cum calci bluzele din lână
Mare atenţie: când calci hainele confecţionate din lână, fierul de călcat trebuie reglat pe măsură (temperaturile foarte ridicate distrug lâna imediat). Umezeşte o bucată de material din bumbac şi aşaz-o peste bluza pe care vrei să o calci. Trece apoi fierul peste ea. În felul acesta, vei evita dungile lucioase.
Cum să ţină cât mai mult lacul de unghii
Oricât de bun ar fi lacul de unghii pe care îl foloseşti, se poate întâmpla să-ţi sară oja când te aştepţi mai puţin. Pentru rezultate cât mai eficiente, aplică trucul următor: ia un disc demachiant şi îmbibă-l cu oţet şi şterge-ţi unghiile cu el. Aplică, apoi, lacul de unghii.
Cum cureţi un tablou
Taie o jumătate de cartof şi trece-o peste suprafaţa tabloului, frecând încetişor. După această procedură, „clăteşte” cu o cârpă moale, din bumbac, umezită uşor. Culorile vor prinde iar viaţă, iar pânza va deveni mai netedă. În cazul în care pânza s-a strâns, şterge-o pe dos, scoate-o din ramă şi reîntinde-o.
Cum păstrezi culorile hainelor cât mai vii
Primul lucru pe care trebuie să-l ai în vedere în această situaţie este alegerea detergentului. Fii atentă apoi şi la maşina de spălat, să nu aibă depuneri de calcar pe ea (o maşină cu depuneri de calcar înăspreşte şi decolorează rufele). Dacă speli blugi, întoarce-i pe dos, iar dacă speli nişte haine proaspăt cumpărate, adaugă în maşină, la prima spălare, un pahar/două maximum de oţet alb.
Oţetul alb este recomandat nu doar pentru înviorarea culorilor, ci şi pentru îndepărtarea calcarului din maşină.
Cum alegi vopseaua
– cantitatea o calculezi dacă înmulţeşti lungimea camerei cu înălţimea (scoate din calcul ferestrele şi uşa). Pe cutia de vopsea este precizată, în mod normal, suprafaţa de acoperire (de exemplu, 2,5 l â 30 mp).
– aspectul: dacă e mată,  acoperă mai bine imperfecţiunile, sublimează culoarea şi absoarbe lumina; dacă e satinată, accentuează detaliile şi oferă o bună rezistenţă loviturilor; dacă e lucioasă, reflectă lumina şi culorile, creând un efect de oglindă, oferă rezistenţă la lovituri şi este ideală pentru spaţiile cu umiditate mai ridicată.
Sursa foto: Shutterstock

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!