6 momente memorabile din show-ul lui Oprah Winfrey

De Nicoleta Galeteanu pe

Cea mai influentă vedetă a momentului, Oprah Winfrey şi-a luat rămas bun de la fanii săi după 25 de ani de emisiuni. O voce puternică în societatea americană…
…show-ul său i-a impulsionat pe oamenii să dezvăluie cele mai personale secrete ale lor, dar emisiunea a fost o carte deschisă şi pentru Oprah deopotrivă.

Dacă nu ai urmărit emisiunea lui Oprah Winfrey, iată cinci momente memorabile pe care merită să le vezi.

1. Winfrey a mărturisit despre abuzurile la care a fost supusă în copilărie încă din perioada de început a emisiunii.

Într-un episod realizat în anul 1986 celebra prezentatoare a avut tăria să povestească cum la 9 ani a fost abuzată sexual de către o rudă apropiată. Abia mai târziu, în 2006, avea să se afle că Oprah a rămas însărcinată la numai 14 ani, dar bebeluşul a murit. Dezvăluirea şocantă a moderatoarei a fost doar un imbold pentru curajul celorlalte victime care s-au numărat printre invitaţii emisiunii.  

2. Lupta sa cu kilogramele în plus s-a încheiat cu o victorie memorabilă pentru telespectatorii săi.

Pe 15 noiembrie 1988, Oprah a apărut în emisiune cu un căruţ încărcat cu 30 de kilograme de grăsime umană. Este masa de grăsime de care moderatoarea a reuşit să scape de-a lungul emisiunii, până când a ajuns la măsura 10.

3. Prezenţa lui Michael Jackson în februarie 1993 a adus cel mai înalt rating al emisiunii Oprah, urmărit de 62 de milioane de telespectatori.

Starul a vorbit atunci despre rumoarea intervenţiilor sale chirurgicale, miturile iscate în jurul său, despre cum îşi întreţine pielea, precum şi despre abuzurile la care a fost supus în copilărie.

4. Show -ul, care s-a bucurat încă de la lansare de un succes răsunător, rămâne una dintre cele mai profitabile emisiuni americane, aşa încât şi premiile oferite de sponsori de-a lungul anilor au fost cele mai consistente din lumea televiziunii.

În primul episod din 2003, toţi cei 276 de spectatori din platou au primit ca premiu câte un autoturism Pontiac G6, oferit de General Motors.

5. În ianuarie 2011, Oprah a dezvăluit în propria emisiune că are o soră vitregă, despre care aflase în urmă cu câteva luni că locuieşte aproape de ea.

Oprah a invitat-o pe Patricia în platou, moment în care a povestit cum mama ei, Vernita Lee, a născut-o pe Patricia în secret, în 1963, şi a dat-o spre adopţie.

6. Un alt moment surprinzător în emisiunea lui Oprah l-a reprezentat apariţia preşedintelui Barack Obama care şi-a făcut public certificatul de naştere, menit să pună capăt speculaţiilor că acesta nu ar avea origine americană.

Emisiunea din 28 aprilie 2011 a fost urmărită de milioane de americani, suspicioşi sau nu cu privire la originea preşeditelui lor.

Foto: NorthFoto

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Andreea Antonescu, prima declarație despre divorț:"Nimic nu este pe vecie"

Andreea Antonescu, prima declarație despre divorț:"Nimic nu este pe vecie"