5 idei de iluminare a locuinței care îți pot îmbunătăți starea de spirit

De Unica.ro, pe

Știi deja ce impact poate avea iluminarea locuinței asupra stării tale de spirit. Numeroase studii au arătat că lumina joacă un rol crucial în crearea unei atmosfere relaxante, confortabile, în care să îți reîncarci bateriile și să scapi de stres. 

Dacă o încăpere bine luminată te poate face să te simți mai fericită, o încăpere întunecată sau luminată subtil stimulează apetitul și relaxarea. Însă puțini sunt cei care iau în calcul aceste aspecte atunci când își amenajează locuințele. Din fericire, există numeroase soluții pentru îmbunătățirea calității iluminatului din casa ta, iar asta fără să treci prin proiecte complicate și costisitoare de renovare. 

Iluminarea holului

În timpul zilei, holul din locuință ar trebui să fie suficient de iluminat astfel încât ochii tăi să se acomodeze ușor când ieși dintr-un dormitor întunecat. În timpul serii, un lampadar discret dă tonul atmosferei din întreaga casă și te poate ajuta să te pregătești mental pentru a merge la culcare și a adormi mai ușor. Lămpile de perete și luminile de accent care să evidențieze niște obiecte de artă precum tablourile sunt o modalitate ieftină și eficientă prin care poți crea o atmosferă plăcută în holul casei tale. 

Iluminarea livingului

Un living luminat natural te poate face să te simți mai fericită în propria casă și îți imprimă o stare de bine, în timp ce tonurile reci, albe îți pot crea o stare de calm. Pe de altă parte, seara vei dori să ai suficientă libertate în ajustarea vizibilității, astfel încât să poți crea și o atmosferă romantică și plăcută, care să încurajeze conversația și relaxarea. Corpurile de iluminat cu luminozitate reglabilă, spoturile, lămpile cu cap ajustabil și veiozele te ajută să controlezi pe deplin atmosfera din living. 

Iluminarea dormitorului

Dormitorul este locul în care ne reîncărcăm bateriile și ne odihnim după o zi grea. De aceea, este important ca atmosfera din această încăpere să încurajeze odihna, să ne ajute să adormim mai ușor și să ne trezim energizate și gata să ne începem ziua în forță. În acest caz, cel mai eficient este un sistem de iluminat inteligent, wireless, care îți permite să controlezi ușor, de la distanță, lumina din locuința ta și să creezi prin apăsarea unui singur buton ambianța dorită. În plus, un astfel de sistem te poate ajuta să te trezești mai ușor dimineața, simulând progresiv lumina naturală, așa că îl poți adapta pentru orice încăpere din locuința ta. 

Iluminarea bucătăriei

În bucătărie ai nevoie de vizibilitate asupra bancului de lucru și blatului, astfel încât să poți tăia, toca ori amesteca ingredientele fără să te chinui să vezi ce gătești. În schimb, deasupra mesei, avem nevoie de o lumină subtilă, discretă, care să ne stimuleze apetitul. Abajururile sau corpurile de iluminat care filtrează discret lumina sunt ideale pentru a fi poziționate deasupra mesei, mai ales dacă vrei să creezi o atmosferă intimă și plăcută. 

Iluminarea băii

Baia duce lipsă de lumină naturală, așa că este important să compensezi pentru acest neajuns cu ajutorul unor becuri cu LED, care să imite strălucirea soarelui. Evită în schimb lumina rece, care nu numai că este obositoare pentru ochi, dar și înăsprește trăsăturile și scoate în evidență fiecare defect, un lucru care îți va pune probleme dacă obișnuiești să te machiezi în fața oglinzii din baie. Becurile poziționate la nivelul feței, cu strălucire caldă, albă, de o parte și de alta a oglinzii sunt practice și creează o atmosferă plăcută în baie. Este suficient să mai ai o plafonieră prinsă de tavan și problema iluminatului băii este rezolvată. 

(P) Material realizat in colaborare cu Meethue.

Sursa foto: Naim Benjelloun from Pexels

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro
Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!