4 upgrade-uri accesibile și de efect pentru bucătăria ta

De Unica.ro pe

Bucătăria este una dintre încăperile care se uzează cel mai rapid. Folosești zilnic această cameră fie pentru a găti, fie pentru petrecerea timpului liber. În plus, e tranzitată de întreaga familie și este mai expusă la aburi și umezeală, așa că nu e de mirare că este prima care începe să arate semne de uzură. 

Renovarea completă a bucătăriei presupune însă costuri mari și o investiție de timp și efort. Chiar dacă nu dispui încă de banii necesari unei renovări, există câteva lucruri pe care le poți face pentru a-i reîmprospăta aspectul și upgrade-uri care îi pot spori funcționalitatea și o pot face să se plieze mai bine pe nevoile tale:

Reîmprospătează aspectul mobilierului de bucătărie

Dacă a trecut un timp de când ai schimbat mobilierul din bucătărie, probabil ai început deja să observi apariția unor pete greu de scos, plus că vopseaua s-a ciobit, iar mobila și-a pierdut aspectul nou. Aceste semne de uzură apar indiferent de culoarea mobilierului și, oricât ai încerca să le cureți, nu faci decât să accentuezi micile defecte apărute pe suprafața lemnului. De aceea, este bine să iei în calcul aplicarea unui nou strat de vopsea pe dulapurile din bucătărie, care să le reîmprospăteze aspectul și să acopere micile defecte. 

Mai mult, dacă te-ai plictisit de culoarea mobilei din bucătărie, acum ai ocazia de a opta pentru o nuanță nouă, dar ai grijă ca aceasta să se potrivească în designul bucătăriei tale. Pentru a vopsi dulapurile, va trebui să le golești, să le numerotezi, iar apoi să le dai jos de pe pereți. Curăță-le temeinic înainte, cu o soluție care să îndepărteze urmele de grăsime și murdărie. Aplică un primer, care va face vopseaua să prindă mai bine și să reziste în timp, apoi vopsește dulapurile în culoarea aleasă. 

Schimbări mici, dar cu efecte vizibile

Dacă nu ai timp suficient la dispoziție pentru a vopsi mobilierul de bucătărie, atunci o altă soluție eficientă pentru a reîmprospăta aspectul încăperii este să înlocuiești câteva lucruri. Blatul de bucătărie este uzat și oricât l-ai lustrui nu își mai recapătă strălucirea? S-ar putea să fie timpul să îl înlocuiești cu unul nou. Efectul va fi unul mai de impact decât te-ai aștepta. 

Nu uita nici de mânerele sertarelor, mai ales dacă unele dintre ele s-au rupt sau dau semne că nu vor mai ține mult timp. Alege niște mânere noi, care să contrasteze puternic cu nuanța mobilierului și vei observa cum bucătăria ta capătă un aspect nou, aproape instantaneu. Nu uita nici de întrerupătoarele din bucătărie, care în timp acumulează mizerie și grăsime greu de îndepărtat. Este foarte simplu să le înlocuiești cu niște întrerupătoare noi, albe și strălucitoare, iar costul este aproape neglijabil. 

Ia în calcul aplicarea unui tapet de bucătărie

Nu ai timp să văruiești întreaga bucătărie, dar te-ai plictisit de culoarea pereților și vrei să faci o schimbare? În acest caz, poți încerca un tapet de bucătărie, care va transforma complet aspectul acestei încăperi. Poți opta fie pentru un tapet modern, cu peisaje urbane sau naturale, fie pentru unul clasic, texturat, care să se îmbine cât mai armonios în designul bucătăriei tale. Tapetul este foarte ușor de aplicat pe perete, rezistă în timp și poate fi îndepărtat la fel de ușor atunci când vrei să îl schimbi sau să renunți complet la el. 

Schimbă corpurile de iluminat

Majoritatea bucătăriilor sunt iluminate insuficient, cu ajutorul unui corp de iluminat poziționat în mijlocul încăperii. Așa se face că trebuie de fiecare dată să recurgi la alte soluții, cum ar fi lumina hotei, pentru a avea suficientă vizibilitate când gătești. În funcție de dimensiunile bucătăriei tale, poți fie să schimbi corpul de iluminat cu unul mai mare, cu mai multe becuri, care să îmbunătățească vizibilitatea în bucătărie, fie poți lua în calcul montarea mai multor corpuri de iluminat, în zonele în care prepari de obicei mâncarea. Chiar și niște beculețe cu LED montate pe perete, sub dulapuri, pot adăuga un plus de farmec spațiului de gătit și îi pot spori funcționalitatea. 

Aceste soluții pentru bucătăria ta funcționează foarte bine pe termen scurt și mediu, însă trebuie să iei în calcul și faptul că la un moment dat va trebui să renovezi complet această încăpere. De aceea, poți începe să îți faci planurile pentru reamenajare încă de pe acum. Aruncă o privire peste sfaturile experților pentru amenajarea bucătăriei și încearcă să faci mici modificări care să se potrivească în designul încăperii și după renovare. Astfel, poți economisi timp și bani, iar bucătăria ta va fi mai funcțională și mai potrivită pentru nevoile tale. 

(P) Material realizat în colaborare cu Doraly.

Sursă foto:Milly Eaton from Pexels

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro

Reacția lui Barack Obama când o gravidă a fost gata să leșine în spatele lui

Reacția lui Barack Obama când o gravidă a fost gata să leșine în spatele lui