Zile libere 2021. Calendar libere legale 2021

De Unica.ro, pe Ultimul update Vineri, 06 noiembrie 2020, 15:01
Zile libere 2021. Potrivit calendar libere legale 2021, anul viitor vom avea 15 zile declarate oficial nelucrătoare. Dintre acestea, 8 zile vor pica în weekend. 

Potrivit calendarului sărbătorilor legale, anul viitor vom avea parte de 15 zile care au fost declarate în mod oficial nelucrătoare, după ce, în 2018 s-a acordat o nouă zi liberă, în Vinerea Patimilor. Acest calendar libere legale 2021 vine totuși și cu o veste proastă. Opt dintre aceste zile libere 2021 vor pica în weekend.

Calendar libere legale 2021

Potrivit prevederilor legale în vigoare, zilele libere 2021 de care se vor bucura toți românii sunt:

  • 1 ianuarie (vineri) – Anul Nou
  •     2 ianuarie (sâmbătă) – A doua zi după Anul Nou
  •     24 ianuarie (duminică) — Ziua Unirii Principatelor Române (Mica Unire)
  •     30 aprilie (vineri) – Vinerea Mare
  •     1 mai (sâmbătă) — Ziua Muncii
  •     2 mai  (duminica)  – Prima zi de Paște 2021
  •     3 mai (luni) – A doua zi de Paște 2021
  •     1 iunie (marți) – Ziua Copilului
  •     20 iunie (duminică) – Rusalii
  •     21 iunie (luni) — A doua zi de Rusalii
  •     15 august (duminică) — Adormirea Maicii Domnului
  •     30 noiembrie (marți)  – Sfântul Andrei
  •     1 decembrie (miercuri) Ziua Națională a României
  •     25 decembrie (sâmbătă)  – Prima zi de Crăciun
  •     26 decembrie (duminică)  – A doua zi de Crăciun

Citește și: Când începe postul Crăciunului 2020

Zile libere 2021

Potrivit legislației în vigoare, până la data de 15 ianuarie, se va stabili prin Hotărâre de Guvern, pentru personalul din sistemul bugetar, zilele de muncă pentru care se acordă zile libere 2021.

Aceste sunt zilele care precedă și/sau care succedă zilelor de sărbătoare legală în care nu se lucrează, precum și zilele în care se recuperează orele de muncă neefectuate, potrivit codulmuncii.ro.

Legea facilitează astfel „planificarea din timp a activităţii sectorului privat cu cea din sectorul public”.  Aceasta oferă „posibilitatea programării activităţilor familiale în familiile unde părinţii lucrează în ambele sectoare economice”. De asemenea, este de mare ajutor și agenților de turism sau celor care lucrează în acest domeniu, dându-le posibilitatea să se pregătească din timp.

Pentru salariații care aparțin de un cult religios legal, creștin, zilele libere 2021 pentru Vinerea Mare – ultima zi de vineri înaintea Paștelui, prima și a doua zi de Paști 2021, prima și a doua zi de Rusalii, se acordă în funcție de data la care sunt celebrate de acel cult.

Prin Hotărâre a Guvernului se vor stabili programe de lucru adecvate pentru unităţile sanitare şi pentru cele de alimentaţie publică, în scopul asigurării asistenţei sanitare şi, respectiv, al aprovizionării populaţiei cu produse alimentare de strictă necesitate, a căror aplicare este obligatorie.

Cum sunt recompensați românii care lucrează în zilele libere

Pentru salariații a căror activitate nu poate fi întreruptă din cauza caracterului procesului de producție sau specificului activității, cum ar fi unitățile sanitare sau cele de alimentație publică, angajatorul este obligat să compenseze cu zile libere în următoarele 30 de zile.

În cazul în care, din motive justificate, nu se acordă zile libere 2021, salariații beneficiază, pentru munca prestată în zilele de sărbătoare legală, de un spor la salariul de bază ce nu poate fi mai mic de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru.

Citește și: În ce țară femeile de peste 30 de ani primesc zile libere în plus pentru întâlniri

România, mai puține zile libere decât alte state din Uniunea Europeană

În România, în calendar libere legale 2021 sunt trecute 15 sărbători. Salariații din alte state ale Uniunii Europene beneficiază de mai multe zile libere decât românii. De exemplu, în Belgia, Lituania și Cipru sunt 17 – 18 zile libere anual. În Elveția există 28 de zile libere.

Pentru a respecta reglementările Uniunii Europene, România va fi nevoită să crească numărul sărbătorilor legale, potrivit Libertatea.ro.

Calendar libere legale 2021 în contextul pandemiei de COVID-19

În contextul pandemiei de COVID-19, autoritățile au fost nevoite să închidă temporar școlile, iar acest lucru s-ar putea întâmpla și în 2021. Potrivit legii nr. 19/2020, se acordă zile libere unuia dintre părinți pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ unde aceștia sunt înscriși.

Zilele libere se acordă dacă școlile și grădinițele sunt închise ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situații extreme decretate astfel de către autoritățile competente cu atribuții în domeniu.

Citește și: Evaluare națională 2021. Noile modele de subiecte

Zile libere 2021 pentru părinți se acordă în următoarele condiții: dacă au copii cu vârsta de până la 12 ani, înscriși în cadrul unei unități de învățământ sau au copii cu dizabilități cu vârstă de până la 18 ani, înscriși în cadrul unei unități de învățământ.

De asemenea, părinții mai pot primi zile libere dacă locul de muncă nu le permite munca la domiciliu sau telemunca.

Sursă foto: Shutterstock.com

 

Urmăreşte cel mai nou VIDEO încărcat pe unica.ro