Studiu eJobs: 4 din 10 angajați petrec, zilnic, între una și două ore pe drum, între casă și birou

.

Doar un sfert dintre angajații români petrec, în fiecare zi, mai puțin de 30 de minute pe drumul dintre casă și birou, arată cel mai recent studiu realizat de eJobs, cea mai mare platformă de recrutare online din România. 36,5% dintre respondenți sunt nevoiți să aloce între 30 de minute și o oră în acest scop, în timp ce 37,7% “pierd” între o oră și două ore pe drum, zilnic.

Din acest motiv, 56,4% dintre angajați ar fi dispuși să accepte un loc de muncă mai prost plătit, dar care să fie mai aproape de zona în care locuiesc. De altfel, pentru 25,6% dintre participanții la studiu, proximitatea biroului față de casă este unul dintre factorii cu cea mai mare greutate în alegerea unui viitor job, după salariu, programul de lucru, siguranța locului de muncă și posibilitatea de a avansa în carieră.

“Ne aflăm cu toții într-o permanentă luptă cu timpul, motiv pentru care distanța dintre casă și locul în care muncim a devenit un criteriu tot mai important atunci când candidații aleg unde să își depună CV-urile și chiar un motiv pentru care își schimbă job-ul. Este adevărat că acest fenomen se resimte mai acut în marile orașe, unde centrele de servicii și producție s-au extins și în ariile extra-urbane, ceea ce înseamnă că și distanțele de parcurs dintr-un punct în altul sunt, evident, mai mari”, declară Bogdan Badea, CEO eJobs România.

În acest context, tot mai mulți angajatori au început să acorde atenție sporită precizării locației exacte, atunci când postează un anunț de angajare. ”De altfel, de când am introdus pe platformă funcționalitatea care permite adăugarea adresei exacte a job-ului și posibilitatea, pentru candidați, de a-și găsi job-ul dorit și în funcție de acest criteriu, ordonându-le, prin geolocație, de la cel mai apropiat până la cel mai începărtat față de cel care derulează căutarea, am observat o deschidere mai mare către aceste anunțuri. Cu cât sunt mai apropiate de candidat, cu atât devin mai relevante”, a completat Bodgan Badea. În acest moment, 72% dintre anunțurile de muncă de pe eJobs au adresa exactă adăugată.

Potrivit studiului citat, pentru angajații români este importantă nu doar distanța dintre birou și casă, ci și centrele de servicii și facilitățile pe care le au în imediata apropiere a locului de muncă. Cel mai adesea, birourile sunt amplasate în zone care au în jur supermarketuri, benzinării, restaurante, clinici medicale sau săli de sport.

Sondajul eJobs a fost realizat în perioada 7-21 mai 2018, pe un eșantion de 1.100 de respondenți activi profesional. Dintre aceștia, 44% se încadrează în categoria de vârstă 25-40 de ani, iar 67,5% sunt salariați fără funcție de conducere.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Primești pe e-mail cele mai importante articole apărute pe Unica.ro!
Abonează-te la newsletter
buton